Prima pagină D:News

Misterul zborului MH370. Ce vor găsi anchetatorii în telefoanele mobile ale pasagerilor?

Roxana Ruscior 04.15.2014 | ● Vizualizări: 351

În ultima vreme, presa se întreabă ce anume se află în laptopurile sau telefoanele mobile ale pasagerilor cursei dispărute MH370 şi dacă informaţiile acelea ar putea fi recuperate şi utilizate în anchetă.

Mesaje care nu au mai fost trimise, fotografii sau chiar înregistrări video dinainte de tragedie ar putea fi găsite pe telefoanele mobile ale pasagerilor, după localizarea epavei.

Ele ar putea oferi anchetatorilor informaţii foarte importante, ajutându-i să înţeleagă ce s-a întâmplat în acel avion al Malaysia Airlines, care a dispărut de pe radare luna trecută, în timpul unui zbor de la Kuala Lumpur spre Beijing.

Dar oare este posibil ca aceste fişiere extrem de valoroase să poată fi recuperate, după ce aparatele au stat atâta timp probabil sub apă?



Reprezentantul 4Discovery, o firmă de telefonie mobilă din Chicago, spune că este posibil ca pozele sau mesajele să fie recuperate chiar şi în aceste condiţii.

Este posibil că unele date să fie pierdute chiar în timpul analizării lor. Aparatele trebuie să fie ţinute în continuare în apă, până în clipa în care informaţiile vor fi analizate. Cât timp cardurile sunt intacte, aceste fişiere există, susţine el.

Există totuşi şi o altă variantă. E posibil ca toate aceste înregistrări să nu ajute prea mult în anchetă, poate chiar să deruteze, fiind relatări subiective, nu reale ale evenimentele din acea noapte.

Căutarea epavei continuă, iar specialiştii au mai multe variante pentru a explica ce anume s-a întâmplat cu avionul.

Prima misiune a robotului submarin pentru găsirea epavei avionului Boeing 777 a fost scurtată

Apele foarte adânci au constrâns marţi robotul submarin însărcinat cu găsirea epavei avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines să-şi scurteze misiunea la şase ore, au anunţat autorităţile australiene, citate de AFP.

Vehiculul autonom submarin Bluefin-21, echipat cu un sonar, a fost mobilizat luni seara de nava australiană Ocean Shield, care coordonează operaţiunile de căutare a avionului dispărut pe 8 martie.

"După aproximativ şase ore de misiune, Bluefin-21 a atins limita de adâncime (4.500 de metri) şi s-a ridicat la suprafaţă", a anunţat Centrul comun de coordonare a agenţilor (JACC), însărcinat cu organizarea operaţiunilor.

"Informaţiile colectate pe parcursul celor şase ore de căutări sunt în curs de recuperare şi de examinare", a precizat JACC.

Robotul trebuia iniţial să îndeplinească o misiune de 16 ore. O a doua misiune ar urma să fie efectuată în cursul zilei, în cazul în care condiţiile meteorologice vor fi favorabile, a anunţat JACC.

Bluefin-21 are forma unei torpile lungi de 4,93 metri şi este echipat cu un sonar.

Zona în care Ocean Shield sondează fundul oceanului este de doar câţiva kilometri pătraţi şi se situează la 2.312 kilometri nord-vest de Perth, oraş situat în vestul Australiei.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care trebuia să efectueze zborul MH370 între Kuala Lumpur şi Beijing, a dispărut în dimineaţa zilei de 8 martie la puţin timp după ce a decolat din capitala malaysiană.

Surse: Gizmodo, Mediafax

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI