Prima pagină D:News

„Ucigaşul nevăzut” de pe Everest. Descoperirea la care a luat parte unul dintre şerpaşii morţi în avalanşă

Roxana Ruscior 05.03.2014 | ● Vizualizări: 1494
„Ucigaşul nevăzut” de pe Everest. Descoperirea la care a luat parte unul dintre şerpaşii morţi în avalanşă     (Foto: Shutterstock) + zoom
Galerie foto (1)

Alpinistul scoţian Bob Kerr a decis să adune informaţii despre un pericol mai puţin cunoscut la care sunt expuşi cei care urcă pe muntele Everest – radiaţiile cosmice.

Kerr, care este şi consultant pentru protecţia împotriva radiaţiilor, a urcat pe cel mai înalt munte din lume cu un aparat special, pentru a măsura nivelul de radiaţii.

Expediţia a avut loc în mai 2013, dar Kerr nu a putut ajunge până în vârf, pentru că a avut momente în care şi-a pierdut vederea şi a fost nevoit să coboare de la 7.924 de metri.

Totuşi, aparatul Geiger a fost dus până la destinaţie de şerpaşul nepalz Dorje Khatri, care a murit în urmă cu câteva săptămâni într-o avalanşă, alaturi de alţi ghizi montani.



Potrivit datelor obţinute cu ajutorul şerpaşului, un alpinist care ajunge pe Everest este expus unei doze de radiaţii de 1milliSievert. Este de 5 ori mai mare ca doza la care este expus anual un angajat de la o centrală nucleară.

Astfel, există un risc, destul de redus, de aproximativ 1 la 10.000 ca această iradiere să ducă în timp la apariţia unui cancer, spune Kerr.

Cei mai mulţi dintre alpinişti şi şerpaşi nu sunt conştienţi de existenţa acestui risc. Doza de radiaţii ar fi considerată alarmantă dacă ar fi înregistrată în alte condiţii.

Fenomenul este, totuşi, perfect normal. Cu cât urcăm mai mult, la o altitudine mai mare, cu atât suntem mai expuşi radiaţiilor cosmice.

Sursa: BBC News
 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI