Home » D:News » Un tablou pierdut al a lui Van Gogh a fost descoperit după 40 de ani de absenţă

Un tablou pierdut al a lui Van Gogh a fost descoperit după 40 de ani de absenţă

Publicat: 15.05.2014
Inspectorii fiscali spanioli, care verificau conţinutul unei casete de valori dintr-o bancă, au descoperit o pictură despre care cred că îi aparţine lui Vincent Van Gogh şi care a fost dată dispărută de peste 40 de ani, a declarat o sursă citată de Reuters.

Confirmând o informaţie apărută în ziarul spaniol El Mundo, sursa citată a declarat că pictura este intitulată „Cypress, Sky and Country” – tradusă în engleză din limba spaniolă – şi este datată 1889. Lucrarea a fost ultima dată văzută în Kunsthistorisches Museum din Viena, a declarat sursa pentru Reuters.

De asemenea, aceasta a precizat că o anchetă privind modul în care pictura a ajuns în caseta de valori este în curs de desfăşurare, pentru a se stabili dacă a fost vorba despre un jaf.

Experţii în artă au precizat, pentru biroul fiscal, că pictura, care are trei sigilii de autenticitate şi măsoară 35 de centimetri pe 32 de centimetri, este cel mai probabil autentică, însă acest lucru trebuie, totuşi, confirmat de Ministerul Culturii din Spania. Valoarea picturii nu a fost încă stabilită.

Vincent Van Gogh, un cunoscut pictor al şcolii impresioniste, ale cărui opere sunt printre cele mai valoroase în întreaga lume, s-a sinucis în 1890, după o lungă luptă cu o boală mintală.

Pictura a fost găsită în timpul unei operaţiuni de verificare a conţinutului a 542 de casete de valori ale unor infractori fiscali, care datorau statului spaniol suma totală de 319 milioane de euro, scrie El Mundo.

Surse: Mediafax, El Mundo

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase