Home » D:News » Cercetătorii au descoperit o legătură între folosirea telefonului mobil şi cancer. Când devine periculos acest aparat

Cercetătorii au descoperit o legătură între folosirea telefonului mobil şi cancer. Când devine periculos acest aparat

Cercetătorii au descoperit o legătură între folosirea telefonului mobil şi cancer. Când devine periculos acest aparat
Publicat: 14.05.2014
Cercetătorii de la Universitatea Bordeaux susţin că au descoperit o posibilă legătură între folosirea îndelungată a telefonului mobil şi riscul crescut de tumori cerebrale.

Oamenii de ştiinţă au analizat 253 de cazuri de gliom şi 194 de cazuri de meningiom înregistrate în Franţa între anii 2004-2006.

Astfel, ei au observat că persoanele care vorbesc foarte mult timp la telefonul mobil au un risc de 3 ori mai mare de cancer cerebral.

În mod normal, o persoană vorbeşte la mobil aproximativ 2 ore şi jumătate lunar, dar în unele cazuri durata creşte chiar şi la 15 ore pe lună.

De obicei, oamenii de afaceri, directorii sunt nevoiţi la apeleze frecvent la acest mod de comunicare, spun cercetătorii.

Rezultatul cercetătoriii a fost publicat în revista British Occupational and Environmental Medicine, iar grupul francez Priartem a început să ceară tot mai insistent autorităţilor să reglementeze folosirea undelor electromagnetice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasificat aceste unde electromagnetice, inclusiv cele provenite de la telefoanele mobile, în categoria „posibil cancerigene”.

Autorii studiului menţionează însă că este greu de evaluat nivelul de risc, mai ales că tehnologia mobilă evoluează foarte repede, prin urmare telefoanele mai moderne sunt mai puţin periculoase.

Este nevoie de studii care să observe efectele pe termen lung ale acestor unde electromagnetice.

Sursa: Daily Mail
 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase