Home » D:News » Ce se sărbătoreşte în duminica Rusaliilor? De unde vine numele de „Rusalii”?

Ce se sărbătoreşte în duminica Rusaliilor? De unde vine numele de „Rusalii”?

Ce se sărbătoreşte în duminica Rusaliilor? De unde vine numele de „Rusalii”?
Publicat: 08.06.2014
Ortodocşii sărbătoresc duminică, la 50 de zile după Paşte, Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului şi ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu.

Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, este numită în popor şi Duminica Mare. Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment foarte important din viaţa Bisericii.

Sărbătoarea cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşte. Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Potrivit mărturiilor apostolilor, Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, i-ar fi umplut de darurile sale pe aceştia. Pentru început, apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine. Apoi, apostolii au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor şi aducând la credinţă de la oameni simpli la împăraţi. Începutul a avut loc chiar în acea zi a Pogorârii Duhului Sfânt, când, în urma predicii apostolului Petru, 3.000 de „suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate creştină.

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a fost numită, în româneşte, Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta de dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor. În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori, cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite, pentru vii.

Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh). Astfel, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile.

În ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de vară sau de Rusalii – cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilej de veselie. Se crede că sufletele morţilor (moşilor), după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

De Rusalii, este obişnuit şi faimosul joc al căluşarilor, constând în săritul peste foc pentru a scăpa de iele – zâne rele.

Tot de Rusalii, în biserici se aduc ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvintează şi se împart credincioşilor. Acestea simbolizează limbile de foc ale puterii Sfântului Duh pogorât peste apostoli.

În România, sunt două zile libere oficiale de Rusalii: duminica Rusaliilor şi luni, a doua zi de Rusalii.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit șarlatan”
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit ...
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
Anunțul meteorologilor ANM! Vremea se răcește și revin ploile
Anunțul meteorologilor ANM! Vremea se răcește și revin ploile
Cercetătorii au descoperit de ce urșii panda au probleme cu reproducerea
Cercetătorii au descoperit de ce urșii panda au probleme cu reproducerea
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui