Home » D:News » Uleiul afrodisiac pe bază de cannabis. Ce efect are asupra femeilor care îl folosesc?

Uleiul afrodisiac pe bază de cannabis. Ce efect are asupra femeilor care îl folosesc?

Publicat: 12.06.2014
O firmă din California a inventat un ulei lubrifiant afrodisiac pe bază de cannabis, care le relaxează pe femei, dar le şi oferă orgasme multiple, susţine compania care îl produce.

Uleiul este conceput special pentru femei şi conţine un amestec de ulei de cocos şi de cannabis.

Aphrodite Group, firma care vinde uleiul, spune că deşi unele cliente ar putea simţi euforie după ce consumă produsul, pentru cele mai multe efectul este de relaxare.

Foria poate fi aplicat local, ca lubrifiant, dar poate fi şi băut. Reţeta a fost concepută pe baza unui vechi istoric de folosire a cannabisului ca afrodisiac, în diferite culturi din întreaga lume.

Uleiul oferă lubrifiere, reduce durerea şi tensiunea, asigurând astfel relaxarea necesară unei experienţe senzuale cât mai plăcute, spune Matthew Gerson, inventatorul Foria.

Produsul trebuie aplicat cu aproximativ jumătate de oră înainte de contactul sexual, pentru ca substanţele active să aibă timp să acţioneze.

O sticlută de 30 de ml costă 88 de dolari, iar deocamdată Foria poate fi cumpărat doar în California. Clienţii trebuie să aibă o reţetă care să arate că folosesc marijuana în scop medicinal, sau o altă recomandare de la medic.

Femeile care au folosit produsul au relatat experienţe foarte diferite. Unele s-au simţit relaxate, altele euforice, altele au avut orgasme multiple, iar altele au adormit.

Sursa: Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase