Home » D:News » Moment rar: unica balenă albă din emisfera sudică, Migaloo, a ieşit la iveală în apropiere de Sydney!

Moment rar: unica balenă albă din emisfera sudică, Migaloo, a ieşit la iveală în apropiere de Sydney!

Moment rar: unica balenă albă din emisfera sudică, Migaloo, a ieşit la iveală în apropiere de Sydney!
Publicat: 21.06.2014
O balenă cu cocoaşă, a cărei piele este albă precum porţelanul, a fost zărită în largul oraşului australian Sydney de mai multe persoane, care cred că este vorba de Migaloo, una dintre extrem de rarele balene albe ce au fost observate vreodată, informează AFP.

Balena a fost reperată joi după-amiază, în apropiere de Sydney, dar şi vineri, puţin mai la nord de acest oraş, de-a lungul coastei australiene estice.

Animalul pare să fie într-adevăr balena Migaloo – un cuvânt aborigen care înseamnă „prieten alb” – observată pentru prima dată în 1991 şi ale cărei apariţii sunt urmărite cu sufletul la gură de mii de pasionaţi de vieţuitoarele marine.

Ce pot să spun? Este o ocazie unică să îl vezi pe Migaloo, balena albă„, a declarat Jonas Liebschner, reprezentantul unei asociaţii de monitorizare a balenelor.

„Înoată într-un grup de cinci masculi, aflaţi în concurenţă unul cu celălalt, şi au existat mult întoarceri şi ocolişuri”, a adăugat el. Masculii din acel grup îşi dispută „favorurile” unei femele.

Balenele cu cocoaşă se află în această perioadă la mijlocul migraţiei lor anuale din Antarctica spre apele mai calde din Queensland (un stat din nord-estul Australiei), unde urmează să se împerecheze şi să nască pui.

Un studiu realizat în 2003 de Universitatea Southern Cross din New South Wales a ajuns la concluzia că Migaloo este un mascul şi ar avea în prezent o vârstă cuprinsă între 28 şi 30 de ani. Balenele cu cocoaşă au o speranţă de viaţă de aproximativ 80 de ani.

Este singura balenă albă din emisfera sudică pe care o cunoaştem„, a declarat Oskar Peterson, care coordonează un Centrul de cercetare a balenelor albe, cu sediul în Australia.

Am mai văzut un exemplar alb în largul Norvegiei, în zona Arcticii, dar asta e tot„, a adăugat el.

În 2011, un pui de balenă alb, probabil în vârstă de doar câteva săptămâni, a fost văzut în apropiere de Insulele Whitsunday, din largul coastelor statului australian Queensland, însă puiul nu a mai fost văzut de atunci. „Nu ştim dacă a supravieţuit”, a adăugat Oskar Peterson.

Ameninţată cu dispariţia, populaţia de balene cu cocoaşă care înoată în largul coastei australiene estice a crescut considerabil după interzicerea vânătorii de balene la începutul anilor ’60.

Surse: Mediafax, The Guardian

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase