Home » D:News » Oceanograful Fabien Cousteau a stat 31 de zile sub apă, doborând recordul stabilit de bunicul său celebru

Oceanograful Fabien Cousteau a stat 31 de zile sub apă, doborând recordul stabilit de bunicul său celebru

Oceanograful Fabien Cousteau a stat 31 de zile sub apă, doborând recordul stabilit de bunicul său celebru
Publicat: 03.07.2014
Oceanograful Fabien Cousteau, nepotul lui Jacques-Yves Cousteau, a doborât recordul stabilit de bunicul său celebru, după ce a petrecut 31 de zile sub apă, în largul Oceanului Atlantic, cu scopul de a realiza o serie de cercetări ştiinţifice.

Fabien Cousteau, în vârstă de 46 de ani, împreună cu doi „acvanauţi”, s-a scufundat pe 1 iunie, la o adâncime de 20 de metri în largul Key Largo, una dintre insulele care compun arhipelagul Keys, aflat la sud de oraşul Miami, după mai mulţi ani de pregătiri şi amânări.

Scopul principal al expediţiei a fost să trimitem un mesaj la cât mai mulţi oameni din toată lumea, să motivăm generaţiile viitoare să aibă grijă de oceane, să le îngrijească, să fie curioşi în privinţa lor în modul care exista pe vremea bunicului meu„, a declarat Fabien Cousteau în timpul unei conferinţe de presă, după ieşirea la suprafaţă.

Cercetătorii care l-au însoţit pe Cousteau, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi de la Universitatea Northeastern au studiat în laboratorul subacvatic Aquarius impactul schimbării mărilor asupra vieţii subacvatice.

Laboratorul Aquarius, dotat cu aer condiţionat, acces la internet wireless, un duş, o baie şi şase cabine, dispune şi de hublouri care au oferit ocupanţilor o vedere non-stop asupra vieţii marine înconjurătoare.

În ciuda misiunii încheiate cu succes, au existat şi câteva probleme, a spus Andrew Shantz, doctorand în ecoştiinţă la Universitatea internaţională din Florida, care a petrecut 17 zile în laborator la începutul lunii iunie.

„Într-o noapte, aerul condiţionat nu a mai funcţionat şi temperatura a ajuns la 35 de grade Celsius şi cu o umiditate de 95%„, a declarat Andrew Shantz, care a reuşit să preleveze, doar în 17 zile, mostre ce vor fi analizate în şase luni.

Recordul precedent a fost de 30 de zile petrecute sub apă, stabilit de bunicul lui Fabien, Jacques-Yves Cousteau, care în 1963 a petrecut 30 de zile într-un laborator similar, la o adâncime de aproximativ 9 metri, în Marea Roşie.

Jacques-Yves Cousteau a fost un ofiţer francez, oceanograf, explorator al vieţii subacvatice şi cineast, care a devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso.

Sursa: Mediafax, Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase