Home » D:News » De ce e bine pentru femei să mănânce mere: a fost descoperit un efect deosebit al acestor fructe asupra vieţii amoroase

De ce e bine pentru femei să mănânce mere: a fost descoperit un efect deosebit al acestor fructe asupra vieţii amoroase

De ce e bine pentru femei să mănânce mere: a fost descoperit un efect deosebit al acestor fructe asupra vieţii amoroase
Publicat: 10.07.2014
Merele sunt, desigur, un aliment sănătos, bogat în antioxidanţi şi cu puţine calorii. Dar, recent, un nou studiu sugerează că merele ar putea fi, în cazul femeilor, un afrodiziac eficient: consumul zilnic de mere îmbunătăţeşte funcţia sexuală şi este corelat cu o satisfacţie mai mare a femeilor în viaţa intimă.

Studiul, publicat în Archives of Gynecology and Obstetrics, a avut în vedere 731 de femei italiene, cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani. Participantele au fost împărţite în două grupuri: femei care consumau des mere – mai mult de unul pe zi – şi femei care mâncau mai puţin de un măr pe zi.

Participantele au fost rugate să completeze un chestionar numit Female Sexual Function Index (FSFI), care conţine 19 întrebări legate de frecvenţa activităţilor sexuale şi de satisfacţia sexuală în general.

Femeile care consumau cel puţin un măr pe zi au obţinut scoruri FSFI mai mari, ceea ce sugerează o corelaţie între un consum frecvent de mere şi satisfacţia sexuală. După cum se pare, consumul ridicat de mere favorizează lubrifierea vaginală şi îmbunătăţeşte funcţia sexuală a femeilor.

Autorii studiului cred că efectul s-ar putea datora unei substanţe numite floridzină, care se găseşte în mere. Acest compus este similar unui hormon sexual feminin, numit estradiol, care are un rol important în libidoul feminin.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase