Home » D:News » Pancreas bioartificial, invenţia care schimbă vieţile pacienţilor diabetici. Adio injecţii cu insulină! (FOTO)

Pancreas bioartificial, invenţia care schimbă vieţile pacienţilor diabetici. Adio injecţii cu insulină! (FOTO)

Publicat: 27.07.2014
Pancreasul bioartificial, creat de cercetătorii francezi din Strasbourg, cu ajutorul căruia pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să îşi injecteze insulină, va face obiectul primelor teste pe oameni la începutul anului 2016.

Dispozitivul este un disc foarte subţire din polimeri, puţin mai mare decât un CD. Implantat în abdomen, pancreasul bioartificial ar putea schimba vieţile a milioane de persoane diabetice insulino-dependente.

Acest proiect, a cărui aplicare pe scară largă nu este prevăzută înainte de anul 2020, „generează multe speranţe şi aşteptări” în rândul a peste 25 milioane de persoane care suferă de diabet de tipul 1 pe plan mondial, a declarat Séverine Sigrist, coordonatoarea acestui proiect dezvoltat de compania franceză Defymed.

Ideea unui pancreas bioartificial s-a născut în urma grefelor de celule pancreatice, realizate pentru a sprijini funcţionarea pancreasului deficitar al pacienţilor, pentru a permite organismului să producă din nou insulină şi să regularizeze astfel concentraţia de zahăr din sânge. Dar, din cauza penuriei de grefe, de această tehnică pot să beneficieze doar un număr infim de pacienţi. Şi, mai ales, procedura implică un tratament anti-respingere, cu efecte secundare severe.

„De aici ne-a venit ideea de a concepe un fel de cutie, în care să plasăm celulele pancreatice, pentru a le pune la adăpost de atacurile sistemului imunitar”, a explicat Séverine Sigrist.

Provocarea pentru oamenii de ştiinţă a constat în producerea unei membrane semipermeabile, care să permită o astfel de protecţie, lăsând în schimb să treacă insulina, dar şi glucidele – astfel încât celulele pancreatice să „ştie” ce cantitate de insulină trebuie să producă.

Discul din polimeri va fi implantat în abdomen, în timpul unei scurte intervenţii chirurgicale, şi trebuie să fie înlocuit la fiecare 4-6 ani.     (Foto: AFP)Discul din polimeri va fi implantat în abdomen, în timpul unei scurte intervenţii chirurgicale, şi trebuie să fie înlocuit la fiecare 4-6 ani.

Discul din polimeri va fi implantat în abdomen, în timpul unei scurte intervenţii chirurgicale, şi trebuie să fie înlocuit la fiecare 4-6 ani. La interior, celulele pancreatice vor fi reînnoite – prin intermediul unei injecţii subcutanate – la fiecare 6-12 luni, iar această frecvenţă este mult mai avantajoasă, în comparaţie cu constrângerile actuale la care sunt supuşi diabeticii, nevoiţi să se injecteze cu insulină de mai multe ori în fiecare zi.

Crearea acestei membrane a necesitat peste 20 de ani de cercetări ştiinţifice şi o finanţare de 6 milioane de euro. Suma este mică în comparaţie cu uriaşul potenţial economic al acestei invenţii, estimat la 4 miliarde de dolari.

După teste pe animale, un experiment pe 16 pacienţi umani voluntari va demara la sfârşitul anului 2015 sau începutul anului 2016, în oraşele Montpellier şi Oxford. Primele rezultate vor fi disponibile la sfârşitul anului 2017.

Dacă va avea succes, această pistă terapeutică va permite eliberarea diabeticilor de obligaţia zilnică pe care o constituie tratamentul cu insulină, a subliniat medicul Michel Pinget, coordonatorul Centrului european de studii asupra diabetului (CEED) care pilotează acest proiect la Strasbourg.

„În plus, tratamentul actual este performant, însă pe termen lung, boala poate genera complicaţii pentru inimă şi pentru creier. Scopul nostru este de a suprima şi acest inconvenient”, a explicat acelaşi diabetolog.

Graţie stilourilor şi pompelor cu insulină care au înlocuit seringile, bolnavii au câştigat deja un anumit confort în utilizarea dispozitivelor antidiabetice şi, prin acest pancreas bioartificial, pot să viseze la o calitate a vieţii mult mai bună.

Câmpul de aplicaţii vizat de acest studiu este cu atât mai mare, cu cât diabetul progresează „într-o manieră impresionantă” în ţările dezvoltate, spune profesorul Pinget.

În 2010, au fost înregistrate 1.850 de cazuri noi, în fiecare lună, în Europa – de şase ori mai mult faţă de anii 1990.

Din motive rămase deocamdată necunoscute, diabetul se declanşează tot mai devreme: în urmă cu câţiva ani, vârsta medie de apariţie a bolii era de 5-15 ani, iar în prezent, boala apare în medie între naştere şi vârsta de cinci ani.

Surse: Mediafax, Futura Sciences

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?