Home » D:News » Bolnavii de diabet spun adio injecţiilor: insulina inhalabilă devine disponibilă la nivel mondial (FOTO)

Bolnavii de diabet spun adio injecţiilor: insulina inhalabilă devine disponibilă la nivel mondial (FOTO)

Publicat: 12.08.2014
Insulina inhalabilă produsă în Statele Unite ale Americii va putea fi distribuită la nivel mondial graţie unui acord de licenţă exclusiv, în valoare de 925 de milioane de dolari, încheiat de grupul farmaceutic Sanofi şi compania americană specializată în biotehnologie MannKind Corporation.

Acest produs, denumit Afrezza, care este „o nouă insulină inhalabilă, cu acţiune rapidă, pentru tratamentul diabetului de tip 1 şi de tip 2 la adulţi”, urmează să fie lansat în Statele Unite în primul trimestru al anului 2015, au precizat cele două companii într-un comunicat comun, citat de AFP.

MannKind Corporation va primi suma iniţială de 150 de milioane de dolari şi, apoi, va primi plăţi în rate care ar putea ajunge la un total de 775 milioane de dolari, dacă „obiectivele speciale, în termeni de dezvoltare, reglementare şi praguri de vânzări” vor fi îndeplinite. Ţinând cont de aceste plăţi ulterioare, acordul ar putea ajunge astfel la suma totală de 925 milioane de dolari (circa 690 milioane euro).

Unite în dezvoltarea şi comercializarea medicamentului Afrezza, companiile Sanofi şi MannKind vor împărţi pierderile şi profiturile, cu respectarea procentelor stabilite în acest acord: 65% pentru Sanofi şi 35% pentru MannKind.

Acordul de colaborare prevede că laboratorul Sanofi va fi responsabil cu dezvoltarea, reglementarea şi comercializarea produsului. În virtutea unui acord separat, MannKind va fabrica medicamentul Afrezza în uzina sa din Danbury, un oraş aflat în statul american Connecticut.

„Afrezza tocmai s-a alăturat portofoliului nostru de soluţii contra diabetului, care este în plină expansiune. Afrezza ocupă un loc unic în strategia noastră şi oferă pacienţilor o nouă opţiune terapeutică bazată pe insulină, cu scopul de a ţine în frâu diabetul, fără a necesita numeroase injecţii zilnice”, a precizat Pierre Chancel, vicepreşedinte al diviziei pentru diabet din cadrul grupului farmaceutic Sanofi.

„Cele două companii prevăd printre altele să colaboreze pentru creşterea capacităţii de producţie, dacă acest lucru va fi necesar pentru a răspunde cererii mondiale”, se afirmă în acelaşi comunicat comun.

Întrucât numărul cazurilor de diabet cunoaşte o recrudescenţă în ţările dezvoltate, experţii au evocat uneori o veritabilă „epidemie”, a cărei origine agroalimentară este arătată cu degetul de comunitatea ştiinţifică.

Statele Unite aveau, în 2012, peste 29 milioane de diabetici, potrivit Centrului pentru control şi prevenire a bolilor (Centers for Disease Control and Prevention/ CDC).

Diabetul de tipul 1, forma cea mai severă a bolii, apare cel mai frecvent în copilărie, în timp ce diabetul de tipul 2, care reprezintă aproape 90% din totalul cazurilor, apare cel mai adesea la adulţi, în special la cei supraponderali.

În ambele cazuri, disfuncţia pancreasului, care devine incapabil să producă suficient de multă insulină, hormonul ce permite menţinerea unor concentraţii normale de glucoză în sânge, face obligatorie administrarea unui tratament la intervale regulate.

În faţa acestor constrângeri, marile grupuri farmaceutice lucrează de mai mulţi ani la inventarea unor moduri de administrare diferite, ca o alternativă la injecţiile intravenoase sau subcutanate şi la pompele cu insulină.

Comercializat într-un ambalaj sub forma unui fluier, medicamentul Afrezza trebuie administrat la începutul meselor. Printre avertizările asociate cu acest medicament figurează aceea care spune că Afrezza nu trebuie folosit de pacienţii care suferă de o maladie respiratorie cronică, precum astmul.

Surse: Mediafax, Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase