Prima pagină D:News

Capacitatea crematoriului din Monrovia, depăşită de numărul morţilor de Ebola

Semn în Abidjan     (Foto: AFP) + zoom
Galerie foto (2)

Crematoriul din Monrovia nu are capacitatea necesară pentru a incinera zecile de cadavre aparţinând victimelor epidemiei de Ebola colectate în fiecare zi în Liberia, ţara cea mai afectată de febra hemoragică, a declarat joi secretarul general al Crucii Roşii Liberiene, relatează AFP.

"Sâmbătă, am colectat până la 41 de cadavre. Duminică, am colectat 37. Crematoriul nu are capacitatea de a incinera toate cadavrele", a declarat Fayah Tamba, secretarul general al Crucii Roşii Liberiene, pentru un post de radio.

Fayah Tamba a apreciat că lupta împotriva epidemiei de Ebola ar fi mai eficientă dacă ar fi coordonată de o organizaţie internaţională.

"Conform experienţei noastre în cazul unui dezastru de o asemenea amploare, credem că este important ca o organizaţie internaţională să coordoneze intervenţia umanitară contra Ebola", a declarat el.



Epidemia de Ebola s-a soldat cu cel puţin 1.350 de morţi, dintre care 576 în Liberia, 396 în Guineea şi 374 în Sierra Leone, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, făcut public la 18 august.

Treisprezece persoane au murit în R.D. Congo din cauza unei febre hemoragice nedeterminate

Treisprezece persoane au murit de un tip nedeterminat de febră hemoragică începând cu 11 august în nord-vestul Republicii Democratice Congo, ţară în care a fost descoperit virusul Ebola ce a provocat peste 1.300 de morţi în Africa de Vest, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de AFP.

"Treisprezece persoane au murit de la 11 august de o febră hemoragică de origine nedeterminată. Cele treisprezece persoane decedate prezentau febră, diaree, vărsături şi, în fază terminală vomitau materii negricioase", a precizat doctorul Felix Kabange Numbi.

Circa 80 de persoane care au fost în contact cu bolnavii decedaţi sunt urmărite la domiciliu la Boende Moke, Lokolia, Watsikengo şi Lokula, localităţi situate în nord-vest, a adăugat ministrul congolez. Ele vor fi supravegheate zilnic timp de 21 de zile.

În caz de febră, diaree, vărsături sau orice formă de hemoragie, ele vor fi duse în centre de sănătate, la Lokolia şi Watsikengo, a adăugat el.

Lokolia şi Watsikengo, situate la o distanţă de 30 de kilometri, sunt epicentrele bolii. Autorităţile au creat în cele două localităţi comisii desemnate să urmărească bolnavii, măsurile de igienă şi înhumarea în siguranţă a victimelor.

Au fost prelevate probe şi acestea vor fi analizate de Institutul naţional de cercetare biomedicală (INCB), precum şi de laboratorul din Franceville, în Gabon, pentru a stabili originea exactă a bolii. "Ar trebui să avem rezultatele în şapte zile", a declarat ministrul.

În plus, un sistem de îngrijiri gratuite a fost pus în aplicare şi un centru de preluare a pacienţilor a fost amenajat la Lokolia săptămâna trecută.

Prima victimă a febrei hemoragice a fost o femeie însărcinată şi alte 12 persoane au decedat după ce au intrat în contact cu ea în timp ce era bolnavă sau după ce a decedat.

"Cinci membri ai personalului medical au murit, dintre care un medic, două infirmiere, un medic specialist în igienă şi un îngrijitor. Celelalte victime sunt rude sau oameni din sat care au participat la înmormântare", a explicat ministrul, subliniind că, de atunci, au fost distribuite kituri de protecţie personalului medical.

O epidemie de Ebola s-a declanşat la începutul anului în Guineea. Aceasta s-a soldat cu cel puţin 1.350 de morţi, dintre care 576 în Liberia, 396 în Guineea şi 374 în Sierra Leone, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 18 august.

La sfârşitul lui iulie, RDC a ridicat pragul de alertă, a anunţat înăsprirea controalelor pasagerilor ce veneau din ţările afectate, precum şi pregătirea dispozitivului medical.

Coordonatorul ONU pentru Ebola vrea ca structurile sanitare să fie pregătite pentru un nou apogeu

Coordonatorul ONU al luptei împotriva epidemiei de Ebola, medicul David Nabarro, a declarat pentru AFP că vrea ca structurile sanitare să fie pregătite să înfrunte, "dacă va fi necesar", o nouă deteriorare a situaţiei, la începutul turneului său în ţările africane afectate de acest virus.

"Ceea ce sunt hotărât să fac este să mă asigur că orice element al aparatului nostru este la nivelul său optim pentru a putea înfrunta, dacă este necesar, o criză", a declarat doctorul Nabarro pentru AFP, în timpul unei escale la aeroportul din Conakry, în timp ce se îndrepta către Monrovia.

"Ceea ce trebuie să facem în prezent este să avem scenarii destul de precise ale modului în care ne gândim că s-ar putea îndrepta situaţia, dar pentru moment ele sunt destul de rudimentare", a recunoscut el.

Nabarro, care a ajuns în cursul serii în Liberia, prima etapă a turneului, înainte de Sierra Leone, Guineea şi Nigeria, a declarat că intenţionează să petreacă două zile în fiecare ţară.

"O să văd unde voi merge apoi, dar trebuie să mă întorc rapid la Geneva şi la New York (sediul OMS şi al ONU) pentru a le prezenta situaţia şefilor în scopul de a mă asigura că facem tot ce putem pentru rezolvarea (crizei) cât mai repede posibil", a adăugat el.

Epidemia de Ebola s-a soldat cu cel puţin 1.350 de morţi, dintre care 576 în Liberia, 396 în Guinea şi 374 în Sierra Leone, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), difuzat la 18 august, cu o netă accelerare în ultimele săptămâni.

Senegalul şi-a închis graniţa cu Guineea din cauza epidemiei de Ebola

Senegalul şi-a închis graniţa cu Guineea din cauza epidemiei de Ebola, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, citat de AFP.

"Ţinând cont de evoluţia febrei hemoragice provocate de virusul Ebola, care constituie o problemă de sănătate publică la nivel mondial, Senegalul a decis să închidă din nou graniţa terestră cu Republica Guineea", potrivit unui comunicat al Ministerului senegalez de Interne.

"Această măsură este extinsă la frontierele aeriene şi maritime pentru aeronavele şi navele provenind din Republica Guineea, Sierra Leone şi Liberia", precizează ministerul.

Posturile de frontieră oficiale cu Guineea sunt situate în sudul şi sud-estul ţării.

Senegalul şi-a închis graniţa terestră cu Guineea în perioada 30 martie-6 mai, însă a anulat măsura în contextul unei "evoluţii pozitive a epidemiei", potrivit ministrului de Interne, Abdoulaye Daouda Diallo.

La acea vreme, epidemia, care a plecat la începutul anului din Guineea, provocase moartea a sute de persoane în această ţară.

Între timp, epidemia de Ebola s-a soldat cu cel puţin 1.350 de morţi, dintre care 576 în Liberia, 396 în Guineea şi 374 în Sierra Leone, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, făcut public la 18 august.

Africa de Sud îşi închide frontierele pentru cetăţenii care vin din ţările afectate de Ebola

Africa de Sud îşi va închide graniţele pentru cetăţenii provenind din cele trei ţări cel mai afectate de virusul Ebola - Guineea, Liberia şi Sierra Leone, iar accesul va fi permis "doar în cazul în care călătoria este considerată foarte importantă", a anunţat, joi, Guvernul, relatează AFP.

De asemenea, sud-africanii sunt îndemnaţi să evite deplasările în cele trei ţări, în timp ce cetăţenii din Africa de Sud care doresc să revină din aceste state vor fi obligaţi să completeze un formular medical şi, eventual, să fie supuşi unui examen medical total, a precizat comunicatul Guvernului.

Epidemia de Ebola a provocat moartea a 1.350 de persoane, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a precizat că încă 106 bolnavi au murit în două zile, la 17 şi 18 august.

Pe lângă cele 106 decese, OMS anunţă că s-au înregistrat încă 221 de cazuri confirmate, probabile sau suspecte în cele patru ţări din Africa de Vest (Liberia, Guineea, Sierra Leone şi Nigeria) afectate de virusul Ebola.

În total, de la declanşarea epidemiei, OMS a identificat 2.473 de cazuri, dintre care 1.350 mortale.

La 8 august, OMS a decretat o urgenţă de sănătate publică la nivel mondial contra acestei epidemii de febră hemoragică fără precedent şi a recomandat luarea unor măsuri de excepţie în ţările afectate.

Medicul Kent Brantly    (Foto: AFP)

Un medic şi o misionară vindecaţi de Ebola au fost externaţi, în Statele Unite

Un medic şi o misionară infectaţi cu virusul Ebola în Liberia şi trataţi în Statele Unite au fost externaţi, anunţă autorităţile americane, citate de AFP.

Autorităţile medicale au precizat că este dificil să fie stabilit rolul pe care serul Zmapp l-a avut în vindecarea celor doi pacienţi.

Medicul Kent Brantly, în vârstă de 33 de ani, şi misionara Nancy Writebol, în vârstă de 60 de ani, au revenit în iulie din Liberia şi au fost trataţi la Spitalul Emory, situat în apropiere de Atlanta.

"Ieşirea din spital a celor doi pacienţi nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea publică", a declarat medicul Bruce Ribner, directorul secţiei de boli infecţioase a Spitalului Emory.

"După o serie de tratamente stricte şi analize, echipa medicală a stabilit că cei doi bolnavi s-au vindecat de Ebola", a spus Bruce Ribner.

Sursa: Mediafax