Prima pagină D:News

Ce măsuri a luat Apple pentru a proteja intimitatea utilizatorilor iPhone şi iCloud după furtul fotografiilor private a zeci de vedete

Bogdan Enache 09.06.2014 | ● Vizualizări: 249
Compania americană Apple va lua măsuri suplimentare de siguranţă pentru protejarea conturilor online ale utilizatorilor săi după ce fotografii nud din conturile mai multor vedete au fost furate şi publicate pe internet, a anunţat preşedintele grupului, Tim Cook     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (1)

Compania americană Apple va lua măsuri suplimentare de siguranţă pentru protejarea conturilor online ale utilizatorilor săi după ce fotografii nud din conturile mai multor vedete au fost furate şi publicate pe internet, a anunţat preşedintele grupului, Tim Cook, potrivit AFP.

Cook a repetat, într-un interviu pentru Wall Street Journal, că nu au existat erori în sistemele de securitate ale Apple care să permită spargerea conturilor.

Şeful gigantului IT american a spus că fotografiile private ale vedetelor au fost publicate pe internet la sfârşitul săptămânii trecute pentru că atacatorii informatici au răspuns corect la întrebările de securitate şi chiar au reuşit să ghicească parolele conturilor folosindu-se de tehnici de înşelare a utilizatorilor care îşi introduc voluntar datele de autentificare pe site-uri falsificate (phishing, n.r.). Potrivit lui Cook, numele de utilizatori şi parolele furate nu au fost obţinute direct de pe serverele Apple.

Totodată, pentru a preîntâmpina repetarea unor astfel de incidente, Apple va instala un sistem de avertizare a utilizatorilor prin e-mail şi notificări ce le vor fi transmise ori de câte ori parolele vor fi schimbate şi atunci când vor exista tentative de transfer de date şi documente salvate online, în cloud (pe un server la distanţă, n.r.), pe un alt dispozitiv, fie el computer sau telefon, altul decât al utilizatorului.



Aceste măsuri de securitate vor fi impuse şi atunci când un utilizator va încerca să se autentifice pentru prima dată în serviciul de stocare de date la distanţă al Apple, iCloud. Până în prezent, aceste alerte de securitate nu au fost trimise când era vorba de date stocate pe un server la distanţă.

Noul sistem de siguranţă va fi implementat în două săptămâni, potrivit Apple. Noile reguli vor permite utilizatorilor să îşi schimbe imediat parola pentru a prelua controlul conturilor, în cazul unei tentative de acces ilegal.

Cook a precizat că Apple ar fi trebuit să ia mai multe măsuri pentru a îşi avertiza utilizatorii conturilor iCloud privind riscurile de piratare şi acces fără drept şi pentru a-i determina să folosească parole complexe.

"Când mă gândesc la ce s-a întâmplat şi la ce am fi putut face mai bine, mă gândesc la avertizări. Cred că trebuie să facem mai mult, nu este deloc o chestiune ce ţine de inginerie", a spus Cook.

Compania va creşte numărul parametrilor de identificare necesari accesării unui cont, cum este deja cazul altor servicii oferite de Apple, precum magazinul de muzică iTunes.

"Vrem să facem totul pentru a ne proteja utilizatorii, pentru că şi noi suntem şocaţi de ce s-a întâmplat", a declarat şeful Apple.

Spargerea conturilor vedetelor vine în contextul în care Apple este aşteptată să prezinte, marţi, o nouă serie de produse, într-un eveniment anual foarte mediatizat, organizat la Cupertino în California, unde este sediul central al companiei.

Fotografii a zeci de vedete americane au fost publicate ilegal pe internet, duminică, după ce conturile iCloud personale ale celebrităţilor au fost accesate fraudulos, într-unul dintre cele mai mari atacuri de acest tip din ultimii ani. Pozele au circulat deja pe internet, iar unele păreau a fi false, dar mai multe vedete şi-au arătat indignarea şi au ameninţat cu acţiuni în justiţie.

Printre celebrităţile ale căror fotografii private au fost furate se numără Jennifer Lawrence, Rihanna, Avril Lavigne, Amber Heard, Scarlett Johansson, Wynona Ryder şi Hayden Panettiere. Unele publicaţii vorbesc şi despre date personale ale unor vedete ca Hillary Duff, Jenny McCarthy, Kaley Cuoco, Kate Bosworth, Keke Palmer şi Kim Kardashian.

Amploarea atacului informatic a fost relevată duminică dimineaţă, de utilizatorii forumului online 4chan, care a devenit cunoscut ca spaţiu de discuţii pentru piraţii informatici ai grupului Anonymous şi a fost criticat de multe ori pentru misoginismul promovat. Utilizatorii 4chan sunt cei care au publicat primii fotografiile furate.

Unele publicaţii online au văzut imediat posibilitatea unui creşteri a audienţei şi au publicat link-uri către adresele de internet unde puteau fi văzute fotografiile în cauză, dar apoi au şters legăturile, puse în faţa ameninţărilor legale şi a indignării publicului.

Potrivit tabloidului online Gawker.com, utilizatorii platfomei online de distribuire anonimă a fotografiilor furate AnonIB s-au lăudat cu o săptămână înainte că sunt autorii atacului informatic.

Ascunşi în spatele unor pseudonime, mai mulţi dintre ei au fost chiar tentaţi să vândă sau să facă schimb de fotografii cu alţi utilizatori.

Sursa: Mediafax

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI