Home » D:News » Apple se pregăteşte să lanseze azi un produs misterios pe lângă cele 2 iPhone noi

Apple se pregăteşte să lanseze azi un produs misterios pe lângă cele 2 iPhone noi

Autor: Marius Comper 09.09.2014
Pasionaţii de tehnologie, dar şi reprezentanţii caselor de modă şi-au îndreptat privirile marţi spre California, unde grupul Apple ar putea să lanseze primul său produs nou de la iPad încoace, apărut pe piaţă în urmă cu patru ani, informează AFP.

Grupul american organizează, începând cu la ora 17.00 GMT, un eveniment misterios. Deşi Apple a rămas extrem de ermetic în privinţa intenţiilor sale, zvonuri deosebit de insistente evocă un anunţ despre lansarea unui accesoriu vestimentar electronic, probabil un ceas, pe care cunoscătorii în domeniu l-au denumit deja „iWatch” şi despre care spun că ar avea aplicaţii în mai multe domenii, inclusiv în cel al sănătăţii.

Mulţi îi prezic chiar un potenţial revoluţionar, aşa cum au avut în epocile lor computerul Mac, telefonul inteligent iPhone (al cărui nou model este aşteptat cu nerăbdare tot pentru ziua de marţi) şi tableta iPad.

„Lansarea lui iWatch va fi una dintre cele mai importante şi una care va întări marca Apple după mulţi ani”, prezice James McQuivey, un analist de la cabinetul de cercetări de piaţă Forrester, într-un raport publicat luni, care arată că un sfert dintre adulţii americani sunt dispuşi să cumpere un accesoriu vestimentar electronic în anul care vine. Încheietura mâinii este pentru 42% dintre ei locul ideal pentru a-l purta.

„Dacă satisface aşteptările, ar putea fi cel mai mare eveniment de modă din acest sezon”, scria, la rândul ei, săptămâna trecută, responsabila cu pagina de modă din The New York Times, Vanessa Friedman. „Chiar dacă asta se va întâmpla pe cealaltă coastă a Americii faţă de Lincoln Center (unde are loc Săptămâna Modei de la New York, n.r.) şi la un ocean distanţă de capitalele modei europene”, a adăugat aceasta.

Pe lângă obişnuiţii experţi din sectorul tehnologic, Apple a invitat la evenimentul de marţi şi mulţi specialişti din modă, precizează moda americană.

Un nou indiciu lăsat de grupul american, după locul simbolic ales pentru eveniment (acelaşi în care a fost prezentat în urmă cu 30 de ani celebrul Mac, primul dispozitiv cu adevărat emblematic pentru Apple), vizează seria de recrutări, începând de anul trecut, a unor personalităţi din grupurile de lux LVMH (Paul Deneve), Burberry (Angela Ahrendts) şi Tag Heuer (Patrick Pruniaux).

Apple se află de mai bine de un an sub presiune, încercând să demonstreze că nu şi-a pierdut capacitatea de inovare odată cu moartea patronului şi cofondatorului grupului Steve Jobs, decedat în 2011.

Tim Cook, CEO-ul Apple    (Foto: AFP)Tim Cook, CEO-ul Apple

În plus, Apple încearcă să facă uitat stânjenitorul scandal de săptămâna trecută, când fotografiile nud ale mai multor vedete au fost publicate online, fiind piratate din conturile acestora, găzduite de serviciul său online iCloud.

Accesoriile electronice „prêt-à-porter” sunt considerate de experţii din sectorul tehnologic drept un produs capabil să devină un motor de creştere, după telefoanele inteligente şi tablete.

Alte companii, precum gigantul Google, pariază pe ochelari, însă alte grupuri (Samsung, LG, Motorola, Sony) au încercat deja să devanseze Apple, prezentându-şi propriile ceasuri inteligente, încă de săptămâna trecută.

În plus, iWatch ar putea ajunge pe piaţă abia peste câteva luni, dar acest fapt nu ar trebui să împiedice grupul Apple să vândă „milioane” de exemplare, potrivit cabinetului Forrester, şi să ofere astfel impulsul necesar de care are nevoie acest nou tip de produse.

Toată această agitaţie ar face aproape uitat iPhone care, după şapte ani de la lansare, rămâne principala sursă de beneficii pentru Apple.

O mare parte a evenimentului de marţi ar putea însă avea legătură cu iPhone, mai ales cu prezentarea aşteptată a două noi modele, mai mari decât versiunile precedente.

Apple ar aduce astfel, în sfârşit, pe piaţă telefoane inteligente cu ecrane aproape la fel de mari precum cele ale tabletelor („phablette”), aceasta fiind o nişă tot mai populară pe care s-au poziţionat în ultimii doi ani rivalii săi asiatici.

Grupul american ar putea şi să îşi anunţe intrarea pe o altă piaţă foarte profitabilă, aceea a serviciilor de plată.

Apple are deja un anumit avans în domeniu: datele bancare ale 800 de milioane de clienţi sunt deja înregistrate în magazinul său online iTunes.

Însă va fi nevoie de ceva mai mult de un senzor fără contact (NFC) adăugat unui iPhone sau chiar unui iWatch pentru a le transforma într-un portofel electronic.

Industria ceasurilor de lux din Elveţia, sub ameninţarea iWatch

Speculaţiile despre iWatch îi îngrijorează pe ceasornicarii elveţieni, iar specialiştii din acest domeniu de activitate se tem că grupul american Apple, prin noul său ceas conectat la internet, va afecta această industrie care a contribuit considerabil la reputaţia şi bogăţia Elveţiei, potrivit AFP.

Un articol apărut în The New York Times, care sugerează că Elveţia ar trebui să fie îngrijorată, a declanşat un val de comentarii, cu puţin timp înainte de debutul unui eveniment foarte aşteptat, care va avea loc marţi şi va fi organizat de grupul californian.

Deşi Apple a păstrat cu sfinţenie secretul asupra proiectelor sale, fanii grupului se aşteaptă ca acesta să lanseze primul său ceas inteligent, iWatch, despre care continuă să apară tot mai multe speculaţii.

Într-un interviu publicat săptămâna trecută în revista L’Hebo, Nick Hayek, patronul Swatch Group (Tissot, Omega, Bréguet), a spus că industria ceasornicăriei elveţiene nu are niciun motiv pentru a se teme de lansarea iWatch.

„Dacă indicarea orei ar fi singurul lucru pe care îl fac ceasurile, atunci industria ceasornicăriei nu ar mai exista de multă vreme”, a spus el.

Patronul numărului 1 mondial din domeniul ceasornicăriei a reamintit faptul că viitorul ceasurilor a fost deja pus sub semnul întrebării odată cu apariţia telefoanelor mobile.

„Piaţa ceasurilor de marcă a continuat să crească de atunci”, a subliniat el.

În iulie, un zvon, rapid dezminţit, potrivit căruia Swatch Group colabora cu Apple a făcut să crescă vertiginos cursul acţiunilor sale, care s-a stabilizat însă destul de repede, imediat după ce grupul elveţian a negat informaţia.

Nick Hayek, care până atunci s-a arătat foarte rezervat în privinţa ceasurilor conectate la internet, a anunţat însă la puţin timp după aceea că Swatch a început să lucreze la un model înzestrat cu funcţii de fitness, reamintind că grupul dispunea de o expertiză solidă în privinţa componentelor electronice.

Potrivit lui Jon Cox, analist la Kepler Cheuvreux, ceasurile inteligente ar putea ajunge pe piaţă prin intermediul mărcilor elveţiene mai puţin scumpe, precum Swatch şi anumite modele produse de Tissot.

„Însă nu văd această ameninţare existenţială despre care vorbesc anumite persoane”, a adăugat el.

Într-un studiu publicat la jumătatea lunii aprilie, Jon Cox a mai spus că nu crede în scenariul potrivit căruia ceasurile inteligente ar putea ameninţa sectorul ceasornicăriei de lux, aşa cum au făcut-o ceasurile japoneze cu cuarţ în anii ’70.

De atunci, fabricanţii de ceasuri din Elveţia s-au ancorat solid de segmentul produselor de lux, spune el, vorbind despre acele ceasuri-bijuterii purtate de bărbaţii bogaţi.

În 2013, Elveţia a exportat 28 de milioane de ceasuri, vândute cu un preţ mediu de 1.500 de dolari fiecare. Dintre acestea, 1,6 milioane au fost vândute cu preţuri de cel puţin 20.000 de dolari.

„Dacă o persoană poate să îşi ofere un ceas de 20.000 de dolari, presupunem că acelaşi cumpărător ar putea să îşi ofere şi un ceas inteligent, alături de smartphone-ul său şi de tableta sa”, a subliniat acelaşi expert.

„Trebuie să fim vigilenţi şi să anticipăm riscurile unei astfel de revoluţii tehnologice”, a declarat însă Stéphane Linder, patronul grupului Tag Heuer.

Dacă Apple pune la punct funcţii utile pentru consumator, Linder consideră că grupul american va trebui să găsească parteneri tehnologici pentru a inventa „ceasul de lux conectat”.

Jean-Claude Biver, directorul diviziei de ceasuri din cadrul grupului LVMH, care a considerat întotdeauna ceasurile inteligente ca o oportunitate pentru sector, a anunţat la începutul lunii iulie că Apple l-a angajat pe Patrick Pruniaux, un renumit director de la Tag Heuer, oferind astfel un semnal al interesului deosebit pe care firma californiană îl are faţă de sectorul ceasornicăriei.

Sursa: Mediafax

Cele mai noi articole
Zece hectare de pășuni, restaurate pentru hrana faunei sălbatice din Maramureș
Zece hectare de pășuni, restaurate pentru hrana faunei sălbatice din Maramureș
MESAJE DE SFÂNTA MARIA. Cele mai frumose, originale, inspirate şi amuzante mesaje, SMS-uri şi felicitări de Sfânta Maria
MESAJE DE SFÂNTA MARIA. Cele mai frumose, originale, inspirate şi amuzante mesaje, SMS-uri şi felicitări de Sfânta Maria
10 factori asociați cu un risc crescut pentru apariția maladiei Alzheimer
10 factori asociați cu un risc crescut pentru apariția maladiei Alzheimer
Cercetătorii de la MIT au testat un dispozitiv inspirat de filmul „Inception” care permite manipularea viselor
Cercetătorii de la MIT au testat un dispozitiv inspirat de filmul „Inception” care permite manipularea viselor
Cercetătorii folosesc Luna pentru a descoperi viața extraterestră
Cercetătorii folosesc Luna pentru a descoperi viața extraterestră
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Victorie pentru castorii din Marea Britanie. Au primit „dreptul de a rămâne” în țară după o absență de 400 de ani
Victorie pentru castorii din Marea Britanie. Au primit „dreptul de a rămâne” în țară după o absență de 400 de ani
România, clasată pe primul loc într-un raport privind rata deceselor provocate de COVID-19 în UE
România, clasată pe primul loc într-un raport privind rata deceselor provocate de COVID-19 în UE
Cele mai ciudate fobii ale oamenilor legate de animale
Cele mai ciudate fobii ale oamenilor legate de animale
Televizorul transparent de la Xiaomi, o revoluție în tehnologie
Televizorul transparent de la Xiaomi, o revoluție în tehnologie
Jocul care poluează cel mai mult. Generează emisii totale de 600 de milioane kg de CO2
Jocul care poluează cel mai mult. Generează emisii totale de 600 de milioane kg de CO2
Ruperea unui cablu a avariat grav Arecibo Observatory, al doilea cel mai mare radiotelescop din lume
Ruperea unui cablu a avariat grav Arecibo Observatory, al doilea cel mai mare radiotelescop din lume
Cum studiază cercetători din Cluj riscul importului țânțarilor exotici în aeronave
Cum studiază cercetători din Cluj riscul importului țânțarilor exotici în aeronave
Top 10 exoplanete care ar putea susține viața
Top 10 exoplanete care ar putea susține viața
O cascadă din Australia a început să curgă invers. Ce se ascunde în spatele fenomenului?
O cascadă din Australia a început să curgă invers. Ce se ascunde în spatele fenomenului?
Armata SUA a dezvăluit noi imagini din timpul unui test cu o rachetă hipersonică
Armata SUA a dezvăluit noi imagini din timpul unui test cu o rachetă hipersonică
„Hagia Sofia, între creștinism și islamism”, un documentar de excepție dedicat uneia dintre cele mai grandioase construcții din istorie, un monument între două religii, VINERI, de la ora 22.00, pe B1 TV
„Hagia Sofia, între creștinism și islamism”, un documentar de excepție dedicat uneia dintre cele mai grandioase construcții ...
Motivul pentru care o regiune din Spania a interzis fumatul la terase
Motivul pentru care o regiune din Spania a interzis fumatul la terase