Home » D:News » În ce poziţii este indicat să faceţi sex dacă suferiţi de dureri de spate? Recomandările medicilor sunt greşite

În ce poziţii este indicat să faceţi sex dacă suferiţi de dureri de spate? Recomandările medicilor sunt greşite

În ce poziţii este indicat să faceţi sex dacă suferiţi de dureri de spate? Recomandările medicilor sunt greşite
Publicat: 12.09.2014
Cum tot mai multe persoane suferă de dureri de mijloc, medicii au început să le recomande o anumită poziţie care ar fi mai bună pentru contactul sexual, astfel încât durerea să nu fie agravată. Sfatul este greşit, spun cercetătorii, care au realizat un studiu în acest sens.

Pentru prima dată, cercetătorii de la Universitatea Waterloo din Canada au realizat un studiu al mişcărilor coloanei vertebrale în diferite poziţii sexuale.

Astfel, persoanele care suferă de dureri de spate vor afla ce poziţie trebuie să evite şi pe care este indicat s-o adopte, ca să nu-şi agraveze suferinţa în timpul actului sexual.

Experţii au înregistrat mişcările a 5 cupluri care au fost de acord să ia parte la studiu. Tinerii au făcut sex în mai multe poziţii indicate de cercetători – poziţia misionarului, poziţia lingură şi poziţia câinelui.

Astfel, deşi medicii recomandau bolnavilor până acum doar poziţia lingură – când partenerii sunt culcaţi pe o parte, bărbatul în spatele femeii – aceasta nu este indicată.

Fiecare problemă medicală trebuie tratată diferit, prin adoptarea unei poziţii erotice specifice, spun experţii.

Astfel, bărbaţii care au dureri de spate provocate de flexare (de atingerea degetelor de la picioare sau de statul în picioare) ar trebui să facă sex în poziţia câinelui – bărbatul în spatele femeii. Totodată, ar fi bine să se mişte mai puţin din mijloc şi mai mult din şolduri.

Bărbaţii care au dureri de spate în momentul extensiei (arcuirea spatelui) ar trebui să aleagă poziţia misionarului (barbatul deasupra femeii) sau poziţia lingură.

Coordonatoarea studiului, Natalie Sidorkewicz, spune că nu există o singură poziţie care să fie recomandată celor cu dureri de mijloc, pentru că medicii trebuie să ţină cont care sunt mişcările care provoacă durerea.

Acum, cercetătorii vor să analizeze şi ce se întâmplă cu coloana vertebrală a femeilor în timpul actului sexual.

Sursa: The Independent

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase