Home » D:News » „Unii asteroizi sunt imposibil de observat din timp”, spune un astronom. Este Pământul în pericol?

„Unii asteroizi sunt imposibil de observat din timp”, spune un astronom. Este Pământul în pericol?

„Unii asteroizi sunt imposibil de observat din timp”, spune un astronom. Este Pământul în pericol?
Publicat: 16.09.2014
După ce săptămâna trecută un asteroid recent descoperit a trecut la mică distanţă de planeta noastră, un astronom explică de ce aceste roci spaţiale foarte periculoase nu pot fi observate decât „pe ultima sută de metri.”

Alan Duffy, de la Universitatea Tehnologică Swinburne din Melbourne, a explicat pentru postul de televiziune ABC News, că asteroizii de mici dimensiuni „apar de nicăieri” şi sunt imposibil de observat din timp.

Cel mai recent caz este asteroidul 2014RC, care a avut doar 12 metri în diametru şi 1.800 de tone, fiind apropiat ca dimeniuni de cel care a explodat deasupra oraşului la Cheliabinsk, în Rusia, anul trecut, rănind 1.000 de persoane.

Dacă un asemenea asteroid s-ar prăbuşi pe Pământ, ar distruge un oraş, iar unul puţin mai mare, de 1 km în diametru, ar distruge zone întinse, având impactul pe care l-a avut cel care a dus la dispariţia dinozaurilor.

Din păcate, aceste roci nu pot fi văzute decât cu doar câteva zile înainte de potenţialul impact devastator.

NASA nu a putut detecta decât câteva mii din cele peste un milion de asemenea asteroizi care se află în apropierea Terrei şi care ar putea distruge un oraş. În medie, experţii mai identifică un asteroid nou în fiecare lună.

Aceşti asteroizi mici sunt complet negri, prin urmare reflectă orice rază de lumină.

Asta nu înseamnă că oamenii ar trebuie să se sperie. Un studiu realizat în anul 2006 de Philip Bland şi Natalya Artemieva a calculat riscul de impact al unui asteroid de tipul lui 2014RC: acesta are loc o dată la 20-30 de ani.

Dar, anul trecut a avut loc incidentul de la Cheliabinsk, deci, conform acestor statistici, următorul impact ar trebui să aibă loc abia în 2030, spune Duffy.

Impactul cu asteroizii mai mari este şi mai rar. Cei de peste 200 de metri în diametru lovesc planeta noastră în medie o dată la 100.000 de ani, iar cei care au peste 1 km o dată la câteva sute de milioane de ani.

Rocile de dimensiuni aşa de mari vor putea fi văzute din timp, chiar şi cu 10 ani înainte, prin urmare autorităţile pot lua măsuri pentru a preveni impactul.

Sursa: Science Alert

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase