Home » D:News » Arheologii au descoperit în craniul unei mumii egiptene amprenta vaselor de sânge din creier (FOTO)

Arheologii au descoperit în craniul unei mumii egiptene amprenta vaselor de sânge din creier (FOTO)

Publicat: 08.10.2014
Arheologii analizează cu mare interes o mumie egipteană care are ceva extrem de neobişnuit. Vasele de sânge din creier au rămas imprimate, ca o amprentă, în interiorul craniului.

Cercetătorii caută să afle cum s-au putut conserva aceste structuri foarte fragile. Mumia aparţine unui bărbat care a trăit acum aproximativ 2.000 de ani.

Albert Isidro, unul din autorul studiului, spune că acesta este cel mai vechi exemplu de amprentă vasculară mumificată.

Rămăşiţele umane au fost descoperite în anul 2010, alături de alte 50 de mumii, în necropola Kom al-Ahmar/Sharuna.

Spre deosebite de alte mumii, craniul acestui bărbat a păstrat amprenta perfectă a vaselor de sânge din creier, cu detalii anatomice uimitoare.

Locul unde au fost găsite mumiile şi interiorul craniului unde s-a conservat amprenta vasculară    Locul unde au fost găsite mumiile şi interiorul craniului unde s-a conservat amprenta vasculară

Amprenta a fost conservată în stratul format de substanţa folosită la îmbălsămare.

Isidro crede că este posibil ca substanţa să fi conservat şi o parte din meningele bărbatului, dar cercetătorii ar trebui să rehidrateze ţesutul ca să fie siguri. Amprenta a fost lăsată de artera cerebrală medie.

În timpul procesului de îmbălsămare, creierul mortului era scos cu instrumente speciale introduse prin nas, iar apoi interiorul craniului era spălat şi umplut cu substanţe de conservare. Din această cauză este neobişnuit că o bucată din creier să rămână intactă.

Experţii cred că în cazul acestui bărbat, înregistrat cu numele W19, a intervenit ceva deosebit în timpul procesului de îmbălsămare, dar nu ştiu exact ce anume. Este posibil ca temperatura şi aciditatea substanţei folosită să fi fost diferite.

Sursa: Live Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase