Home » D:News » Cele mai grele jocuri de logică din lume. Patru teste care par imposibil de rezolvat (FOTO)

Cele mai grele jocuri de logică din lume. Patru teste care par imposibil de rezolvat (FOTO)

Publicat: 15.10.2014
Creatorul unui site de jocuri de logică a făcut lista celor mai dificile astfel de teste pe care le-a întâlnit până acum, avertizând că toate îi vor testa "până la limita absolută" pe cei care încearcă să le rezolve şi îi vor ţine ocupaţi "ore, dacă nu zile întregi".

Sudoku este considerat cel mai jucat şi mai analizat puzzle din lume. În 2012, matematicianul finlandez Arto Inkala a susţinut că a reuşit să creeze „cel mai greu Sudoku din lume”.

În contextul în care jocurile Sudoku sunt clasificate de la una la cinci stele, proporţional cu gradul de dificultate, acesta „ar primi 11”, potrivit cotidianului britanic The Telegraph. Mai multe informaţii despre puzzle-urile create de Inkala se găsesc chiar pe site-ul matematicianului.

Cel mai greu Killer Sudoku    Cel mai greu Killer Sudoku

1. Killer Sudoku este foarte asemănăr cu un Sudoku simplu, doar că indiciile apar sub forma unor grupări de celule, însoţite de suma numerelor din celulele respective. Acesta este cel mai greu joc Killer Sudoku dintre cele publicate şi rezolvate pe site-ul Calcudoku.org şi poate fi soluţionat aici.

2. Un nou tip de puzzle a apărut pentru prima dată într-o carte scrisă de savantul rus Mikail Moiseevici Bongard în 1967. A devenit mai cunoscut după ce profesorul american de ştiinţe cognitive Douglas Hofstadter le-a menţionat într-o carte a sa. Pentru a rezolva puzzle-ul acesta, trebuie să găseşti o regulă la care să se conformeze cele şase tipare din partea stângă şi care să nu se aplice la cele din partea dreaptă.

3. Inventat de profesorul japonez de matematică Tetsuya Miyamoto, puzzle-ul Calcudoku seamănă cu cel Killer Sudoku, cu următoarele excepţii: (1) orice operaţie poate fi folosită pentru a obţine rezultatul unei „cuşti” (deci nu numai adunarea); (2) puzzle-ul poate avea orice dimensiune de pătrat; (3) nu se aplică regula tipică Sudoku potrivit căreia numerele de la 1 la 9 trebuie să apară în fiecare set 3×3 de celule.

Puzzle-ul de mai jos poate fi rezolvat direct aici, iar o analiză de rezolvare pas cu pas poate fi accesată aici.

4. Puzzle-urile Kakuro combină elemente de Sudoku, logică, rebus şi matematică de bază. Scopul este de a completa toate pătrăţelele goale folosind numere de la 1 la 9 astfel încât suma de pe fiecare bloc orizontal să egaleze numărul indicat în stânga, iar suma de pe fiecare bloc vertical să egaleze numărul indicat în capătul de sus. Fiecare număr poate fi folosit în acelaşi bloc o singură dată. Puzzle-ul de mai jos poate fi rezolvat direct aici.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit șarlatan”
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit ...
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?