Home » D:News » O cometă va trece duminică pe lângă planeta Marte

O cometă va trece duminică pe lângă planeta Marte

O cometă va trece duminică pe lângă planeta Marte
Publicat: 17.10.2014
O cometă va trece foarte aproape de planeta Marte, peste doar câteva zile. Este un eveniment care are loc foarte rar, o dată la aproximativ un milion de ani, anunţă NASA.

Cometa se numeşte Siding Spring (sau C/2013 A1) şi are un miez cu diametrul de 1,6 km. Pe data de 19 octombrie, cometa va ajunge la o distanţă de doar 139.500 km de suprafaţa planetei Marte.

Astronomii de la NASA spun că nu extistă riscul unui impact, pentru că această cometă va trece pe lângă planetă cu o viteză de peste 200.000 km/h.

Totuşi, va fi o ocazie deosebită pentru cercetători să observe coada şi traiectoria cometei.

Sondele spaţiale care orbitează în jurul planetei Marte au fost repoziţionate, pentru a fi la adăpost când trece cometa.

In schimb, roboţeii aflaţi pe suprafaţa planetei, Curiosity şi Opportunity, vor fotografia rarul eveniment, iar primele imagini vor ajunge la NASA în următoarele zile.

Cometa a fost descoperită de Robert McNaught de la Observatorul Siding Spring din Australia în ianuarie 2013. Îşi are originea în Norul Oort, de unde a pornit prima dată acum aproape 5 miliarde de ani, iar cercetătorii sunt uimiţi cum aceste corpuri cereşti rezistă intacte un timp aşa îndelungat.

Cometa a trecut pe lângă Marte prima dată acum un milion de ani şi se va mai întoarce peste un alt milion de ani.

Sursa: Business Insider

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase