Home » D:News » Ce se întâmplă dacă furăm partenerul altcuiva? Cercetătorii au aflat cum evoluează relaţiile începute astfel

Ce se întâmplă dacă furăm partenerul altcuiva? Cercetătorii au aflat cum evoluează relaţiile începute astfel

Ce se întâmplă dacă furăm partenerul altcuiva? Cercetătorii au aflat cum evoluează relaţiile începute astfel
Publicat: 02.11.2014
„Furtul” iubitului sau iubitei altcuiva este o practică destul de frecventă şi chiar dacă pe moment pare ceva revoltător, este doar începutul unei noi relaţii care, teoretic, are şanse să fie împlinită. Pentru prima dată, cercetătorii au analizat consecinţele unui asemenea început şi modul în care noul cuplu astfel format are sau nu un viitor.

Potrivit sondajelor, aproape jumătate dintre americani recunosc că au fost seduşi în timp ce aveau o altă relaţie.

Astfel, 63% dintre bărbaţi şi 54% dintre femei au în prezent o relaţie formată după ce actualul partener i-a „furat”.

Până acum, psihologii evoluţionişti susţineau că acesta este un comportament natural, pentru că oamenii sunt înclinaţi să caute un partener în acest mod, chiar şi inconştient.

Desigur, aceste teorii sunt greu de demonstrat, dar este posibil să aflăm urmările acestui comportament şi situaţia relaţiilor formate astfel.

Un studiu recent, coordonat de psihologul Joshua Foster, a vrut să arate dacă aceste relaţii diferă de cele începute în alt mod şi dacă poate fi intuit modul în care se vor sfârşi.

Astfel, partenerii care au fost luaţi dintr-o altă relaţie erau mai puţin multumiţi de actuala relaţie şi mai interesaţi de perspectiva unei alte aventuri.

În cadrul studiului au fost monitorizaţi voluntari heterosexuali. Atât bărbaţii, cât şi femeile care au fost „furaţi” aveau o tendinţă mai mare de a înşela, iar în timp interesul lor pentru noua relaţie a scăzut tot mai mult.

Dintre voluntarii care au participat la studiu, între 10% şi 30% dintre participanţi fuseseră în situaţia de a renunţa la o relaţie din cauza noului partener.

Pentru Foster, rezultatul studiului este clar: o persoană care şi-a părăsit în trecut un partener ca să fie cu altul va avea tendinţa să facă din nou acest lucru.

Aceste persoane sunt de obicei egoiste, narcisiste, dau dovadă de puţină empatie şi îşi doresc aventuri în afara relaţiei.

Studiul a fost publicat în Journal of Research in Personality.

Sursa: io9

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?