Home » D:News » Cum a devenit Pământul o planetă locuibilă? Ipoteza surprinzătoare a unui savant

Cum a devenit Pământul o planetă locuibilă? Ipoteza surprinzătoare a unui savant

Publicat: 24.11.2014
Orbita Terrei pare să fie ideală, planeta noastră aflându-se permanent în zona propice pentru apariţia şi evoluţia vieţii. O echipă de cercetători austrieci a aflat însă că realitatea ar fi fost alta dacă planetele Saturn sau Jupiter ar fi fost altfel decât sunt în prezent.

Elke Pilat-Lohinger, de la Universitatea din Viena, a folosit un model computerizat pentru a simula orbita planetelor, în diferite condiţii.

Jupiter şi Saturn, planetele cu o masă foarte mare din sistemul nostru solar, pot influenţa orbita planetelor vecine.

Astfel, dacă Saturn s-ar fi aflat cu 10% mai aproape decât este acum, atunci orbita Terrei ar fi fost serios modificată.

Pământul ar fi avut o orbită foarte alungită, asemeni unei comete şi ar fi ieşit în fiecare an din zona locuibilă a Soarelui nostru, care permite existenţa apei în stare lichidă. Astfel, viaţa pe Terra ar fi evoluat foarte diferit de ce ştim acum.

Orbita actuală a planetelor din sistemul nostru solar    (Foto: Shutterstock)Orbita actuală a planetelor din sistemul nostru solar

În plus, dacă Saturn ar avut o înclinare de 20 de grade, Pământul s-ar fi aflat mai aproape de Soare decât este acum Venus.

În schimb, planeta Marte ar ieşi complet din zona de atracţie gravitaţională a Soarelui, părăsind sistemul nostru solar, în timp ce pentru ca Terra să aibă o soartă similară, înclinarea planetei Saturn ar trebui să fie de 30 de grade.

Rory Barnes, de la Universitatea Washington din Seattle, spune că studiul lui Elke este corect realizat, dar că este greu de estimat ce ar însemna pentru formele de viaţă alungirea orbitei unei planete.

El crede că viaţa poate să apară şi în condiţii extreme, dar ar fi foarte diferită de ce vedem acum pe Pământ.

Elke Pilat-Lohinger crede însă că datorăm existenţa noastră acestor două planete, gigante gazoase, care au făcut posibile apariţia condiţiilor ideale pentru dezvoltarea vieţii pe Terra.

Sursa: New Scientist

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare
Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice