Home » D:News » Mutaţie genetică bizară: această broască are ochii în gură

Mutaţie genetică bizară: această broască are ochii în gură

Mutaţie genetică bizară: această broască are ochii în gură
Publicat: 15.12.2014
Această broască ciudată a fost găsită de două fetiţe în grădina casei lor din Ontario, Canada. Fetele au dus broasca în bucătărie, ca să o fotografieze. Amfibianul nu părea să aibă ochi, dar când a deschis gura, a devenit evident că ochii lui erau de fapt în cerul gurii.

Este vorba de o macromutaţie, o mutaţie genetică importantă, care duce la modificări semnificative într-un organism.

Deşi efectul unei macromutaţii este evident, modificările genelor în cazul acestor anomalii sunt destul de puţine. Un exemplu mai cunoscut de acest fel este polidactilia, adică apariţia unor picioare în plus.

Fotografia a fost realizată de Scott Gardner pentru ziarul local The Hamilton Spectator, fiind preluată apoi de Charles Dawkins în cartea Climbing Mount Improbable.

Cauza mutaţiei la această broască ar putea fi o infecţie cu un vierme parazit Ribeiroia ondatrae. Aceste infecţii sunt des întâlnite la amfibieni şi de obicei duc la apariţia unor mutaţii cum ar fi picioare în plus sau membre lipsă ori malformate.

Un studiu din anul 2002 arată că aceste chisturi cu viermi stimulează creşterea anormală a celulelor. Cu toate acestea, este imposibil de stabilit dacă această infestare a provocat şi creşterea ochilor în interiorul gurii.

Sursa: Science Alert

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase