Home » D:News » Rusia vrea să-şi construiască propria staţie spaţială

Rusia vrea să-şi construiască propria staţie spaţială

Rusia vrea să-şi construiască propria staţie spaţială
Publicat: 16.12.2014
Agenţia spaţială rusă de stat ia în considerare ideea de a-şi construi propria staţie spaţială, a declarat, luni, şeful Roscosmos, subliniind că tensiunile internaţionale afectează cooperarea spaţială, transmite Reuters.

Un astfel de proiect ar rivaliza cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS), un laborator orbital în a cărui construcţie şi operare sunt implicate 16 naţiuni, inclusiv Rusia şi Statele Unite ale Americii.

Moscova şi-a exprimat îndoiala asupra viitorului pe termen lung al ISS, în condiţiile în care relaţiile administraţiei de la Kremlin cu cea de la Washington s-au deteriorat din cauza situaţiei din Ucraina.

„Confirm că luăm în considerare o astfel de opţiune. Aceasta este o direcţie de dezvoltare posibilă”, a transmis RIA, citându-l pe şeful Roscosmos Oleg Ostapenko, care ar fi răspuns astfel la o întrebare referitoare la planurile Rusiei de a-şi dezvolta propriul avanpost orbital.

Ostapenko a declarat că o staţie spaţială care ar aparţine doar Rusiei ar putea deveni o parte importantă a misiunilor ruseşti către Lună.

Reuters comentează că nu este clar încă modul în care un astfel de proiect va fi finanţat, având în vedere că experţii în economie se aşteaptă ca Rusia să intre în recesiune în 2015, iar criza economică este agravată de sancţiunile impuse de Occident din cauza politicii Rusiei privind criza din Ucraina.

Administraţia de la Washington doreşte să păstreze ISS funcţională până cel puţin în 2024, cu patru ani mai mult decât scopul iniţial.

Un oficial rus a declarat în luna mai că Moscova va respinge cererea americanilor de a prelungi operarea ISS, un proiect în valoare de 100 de miliarde de dolari.

Staţia spaţială rusească Mir, lansată de Uniunea Sovietică în 1986, a funcţionat până în anul 2001, iar preşedintele rus Vladimir Putin încearcă în prezent să reformeze industria spaţială rusă, cândva pionieră în explorarea spaţială, după ani de tăieri bugetare şi o lipsă din ce în ce mai mare de specialişti care au dus, în ultimii ani, la o serie de lansări eşuate foarte scumpe şi jenante.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase