Home » D:News » O lume extraterestră din sistemul nostru solar ar putea găzdui forme de viaţă

O lume extraterestră din sistemul nostru solar ar putea găzdui forme de viaţă

O lume extraterestră din sistemul nostru solar ar putea găzdui forme de viaţă
Publicat: 31.12.2014
Sonda Dawn, lansată de NASA, va ajunge, în 2015, în apropierea planetei pitice Ceres, cel mai mare obiect spaţial din centura principală de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. Cercetătorii speră să descopere pe acest corp ceresc indicii ale unui mediu potrivit pentru viaţă.

Planeta pitică Ceres, cu diametrul de cca. 950 km şi o densitate scăzută, ar deţine cantităţi mari de apă – până la 40% din volumul ei, cred specialiştii. Ceres are probabil un nucleu pietros şi o manta alcătuită din apă îngheţată, iar la suprafaţa ei au fost detectate minerale ce conţin apă. Nu se ştie însă cât din această apă este în stare lichidă – caracteristică esenţială pentru viaţă. 

Ceres ar putea primi de la Soare o cantitate acceptabilă de căldură, de vreme ce se află la doar 2,8 unităţi astronomice (U.A.) de acesta ( U.A. = distanţa de la Pământ la Soare, aproximativ 150 milioane km), mult mai aproape decât Europa şi Enceladus, sateliţi planetari în care oamenii de ştiinţă îşi pun, de asemenea, speranţa, ca lumi potenţial habitabile.

Cercetătorii au semnalat existenţa unor emisii de vapori de apă de pe Ceres, dar nu se cunoaşte mecanismul care provoacă aceste emisii. Sonda Dawn ar putea ajuta la lămurirea acestor mistere, odată cu prima sa misiune legată de acestă planetă pitică, în iulie 2015.

Sursa: Fox News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase