Home » D:News » Vom fi nimiciţi de roboţi? Cercetătorii americani sunt îngrijoraţi de evoluţia inteligenţei artificiale

Vom fi nimiciţi de roboţi? Cercetătorii americani sunt îngrijoraţi de evoluţia inteligenţei artificiale

Vom fi nimiciţi de roboţi? Cercetătorii americani sunt îngrijoraţi de evoluţia inteligenţei artificiale
Publicat: 14.01.2015
Peste 700 de oameni de ştiinţă, dar şi manageri de firme precum Elon Musk, fondatorul miliardar al companiei SpaceX, au lansat un apel weekendul trecut pentru a se asigura că viitoarele descoperiri ce vor fi realizate în domeniul inteligenţei artificiale vor fi benefice pentru omenire, potrivit AFP.

„Progresele realizate în domeniul inteligenţei artificiale reprezintă o bună ocazie pentru a ne concentra asupra acestor cercetări, pentru ca ele (…) să îşi optimizeze beneficiile pe care le aduc societăţii”, au declarat semnatarii acestei scrisori deschise, publicată duminică de Future of Life Institute (FLI).

FLI este un ONG american din care fac parte astrofizicianul britanic Stephen Hawking, miliardarul Elon Musk, dar şi George Church, profesor de genetică la Universitatea Harvard, şi celebrul actor american Morgan Freeman.

„Există de acum un larg consens potrivit căruia cercetările din domeniul inteligenţei artificiale continuă să progreseze şi că impactul lor asupra societăţii cel mai probabil va creşte”, au adăugat semnatarii scrisorii, care vorbesc şi despre posibilitatea „eradicării unor boli şi a sărăciei”.

„Ţinând cont de potenţialul mare pe care îl are inteligenţa artificială, este important să analizăm felul în care societatea poate să profite de beneficiile sale, dar şi cum vom putea să evităm capcanele”, au adăugat ei.

Stephen Hawking, care este paralizat şi comunică prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator de voce, a lansat un avertisment la începutul lunii decembrie în legătură cu riscul pe care îl prezintă dezvoltarea inteligenţei artificiale.

Într-un interviu acordat postului BBC, celebrul astrofizician a declarat că acest tip de tehnologie va putea să evolueze foarte repede şi să depăşească inteligenţa umană, într-un scenariu comparabil cu acela prezentat în filmele din franciza „Terminator”.

„Formele primitive de inteligenţă artificială pe care le avem deja s-au dovedit foarte utile. Dar cred că dezvoltarea unei inteligenţe artificiale complete ar putea aduce sfârşitul civilizaţiei umane”, a adăugat Stephen Hawking. Părerea lui este împărtăşită de miliardarul Elon Musk.

Universitatea Stanford din Statele Unite a lansat la sfârşitul lunii decembrie un proiect al cărui obiectiv constă în a anticipa evoluţia inteligenţei artificiale pe parcursul următorilor 100 de ani.

Universitatea americană a invitat în acest scop numeroşi experţi în acest domeniu, în special din robotică, dar şi din alte discipline, cerându-le să se mobilizeze şi să se implice în acest proiect.

Cercetătorii de la Universitatea Stanford vor să examineze felul în care maşinile capabile să înveţe şi să gândească vor influenţa vieţile oamenilor, dar şi felul în care ele lucrează şi comunică între ele.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase