Home » D:News » Frozen Bucharest: 200 de persoane vor „îngheţa”, duminică, la metrou

Frozen Bucharest: 200 de persoane vor „îngheţa”, duminică, la metrou

Frozen Bucharest: 200 de persoane vor „îngheţa”, duminică, la metrou
Publicat: 30.01.2015
Aproximativ 200 de persoane se vor transforma în statui umane şi vor "îngheţa", duminică, într-o staţie de metrou din centrul Bucureştiului, în cadrul unui eveniment intitulat "Frozen Bucharest".

Acest eveniment „nefiresc”, care se va desfăşura chiar în centrul Bucureştiului, la metrou, între orele 14.00 şi 16.00, va fi organizat de Grupul Nefiresc.

Locul unde se va desfăşura evenimentul este secret, pentru ca bucureştenii să fie surprinşi de statuile umane.

Gruparea cuprinde câteva zeci de tineri care îşi propun să aducă ineditul şi creativitatea în zone aglomerate şi mohorâte din Capitală, prin diverse flashmob-uri speciale.

Pentru această duminică, pe 1 februarie, Nefiresc şi-a propus să-i surprindă pe trecătorii grăbiţi din Bucureşti prin „statuile umane”. Astfel, aceştia vor „îngheţa” timp de 5 minute, sperând să îi facă pe bucureşteni să admire şi chiar să participe la acţiunea spontană.

„Oamenii sunt din ce în ce mai grăbiţi, neatenţi şi încruntaţi. Noi credem că putem şi încercam, măcar pentru o zi, să îi facem să vadă lumea un pic diferit, să îi facem să zâmbească, să se întrebe şi să acorde mai multă importantă calităţii timpului pe care îl consumă. La acest eveniment sunt aşteptaţi cât mai mulţi voluntari. Ei vor fi simpli trecători, călători cu metroul, care, la o anumită oră şi la un anumit minut vor…«îngheţa». Nu de frig, din fericire, ci vor rămâne nemişcaţi în poziţia în care erau şi vor rămâne aşa timp de 5 minute, după care îşi vor continuă activitatea normal, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic!”, a declarat Florin Bădiţă, liderul Grupului Nefiresc şi organizatorul evenimentului.

Cei care doresc să participe la acest eveniment trebuie să completeze în prealabil formularul ce se găseşte pe pagina de Facebook a evenimentului (https://www.facebook.com/events/1402061256758974/), pentru a primi indicaţii despre punctul de întâlnire.

Grupul Nefiresc se află la al treilea eveniment inedit în Bucureşti, după „No Pants Subway Ride (Ziua Fără Pantaloni la Metrou)” şi „Free Hugs (Îmbrăţişări gratuite pe stradă)”.

Următoarele evenimente pe care le pregătesc cei de la Nefiresc sunt „X şi 0 la metrou”, „Jam Session” în Parcul Izvor, „Turnul Paraşutiştilor” şi „Leagăne pentru adulţi”.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase