Prima pagină D:News

Expoziţie inedită: „Ţesături periculoase” - expoziţie de păianjeni şi scorpioni vii la Muzeul „Antipa”

Redactia Descopera.ro | 02.26.2015 | ● Vizualizări: 2133

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” găzduieşte, în perioada 26 februarie – 5 iulie 2015, expoziţia de păianjeni şi scorpioni vii, intitulată „Ţesături periculoase”. Cele peste 50 de specii au fascinat deja vizitatorii din mai multe oraşe din lume, fiind prezentate în ţări precum Spania, Portugalia, Finlanda, Germania sau Belgia.

Văduva neagră, tarantula mexicană sau Theraphosa blondi, cel mai mare păianjen din lume, sunt doar câteva dintre speciile care pot fi admirate în această perioadă la Muzeul „Antipa”.

Doar 200 dintre cele 44.000 de specii de păianjeni cunoscute în prezent sunt considerate a fi periculoase. Aversiunea sau frica de păianjeni, alimentate de literatura şi filmele comerciale, determină oamenii să aibă uneori reacţii exagerate faţă de ei, generând spaime patologice de tipul arahnofobiei. Intenţia acestui proiect este să ofere o nouă perspectivă asupra comportamentului păianjenilor şi să schimbe modul de raportare a publicului faţă de aceste specii destul de puţin cunoscute.

Cu ajutorul terariilor din sticlă, care permit o expunere în condiţii de siguranţă, ”Ţesături periculoase” oferă o fascinantă incursiune în lumea acestor misterioase vieţuitoare, punând la dispoziţia vizitatorilor informaţii despre obiceiurile şi principalele lor caracteristici, cum se adaptează ele la mediul înconjurător, rolul pe care-l joacă în ecosistem, precum şi modul în care specialiştii le studiază.



Printre speciile prezente în această perioadă la muzeu se numără:

  • Latrodectus mactans, cunoscută şi sub numele de „Văduva neagră”, întâlnită în  SUA, Mexic - America Centrală, este o specie puternic veninoasă, care trăieşte în medie 1-2 ani şi se hrăneşte cu insecte.
  • Theraphosa blondi e o specie agresivă, uşor veninoasă. Poate fi întâlnită în Guyana  Franceză, Brazilia, Surinam, Venezuela; se hrăneşte cu insecte, rozătoare şi reptile mici, trăind între 12 şi 14 ani.
  • Acanthoscurria geniculata, o tarantulă de culoare neagră, cu încheieturile picioarelor albe, este întâlnită în Brazilia. Se hrăneşte cu greieri, şoareci, şopârle.
  • Androctonus australis, întâlnit în Algeria, Ciad, Egipt, Libia, Mauritania,  Somalia, Sudan, Tunisia, Arabia Saudită, Mali. Este o specie agresivă, foarte veninoasă, cu o constituţie masivă, activă în timpul nopţii.
  • Brachypelma albopilosa (specie periclitată, protejată prin convenţia internaţională CITES care reglementează comerţul cu specii de animale şi plante periclitate), este întâlnită în Costa Rica, Brazilia, Venezuela, Nicaragua, Mexic, Honduras, Panama şi Guatemala. Este o specie blândă, lentă, uşor de înmulţit, activă noaptea.

Expoziţia poate fi vizitată de marţi până vineri între orele 10 – 18 (ultimul vizitator intră la ora 17) iar sâmbăta şi duminica între 10 – 19 (ultimul vizitator intră la ora 18).

Preţurile biletelor sunt de 10 lei/copil/student/pensionar şi 15 lei/adult. Copiii cu vârste mai mici de 3 ani au gratuitate.

Expoziţia este realizată cu ajutorul SENIORHYPER,  având ca parteneri principali: Digi Animal World, EuropaFM – Pe aceeaşi frecvenţă cu tine!, Gazeta Sporturilor, National Geographic, Science World, Ştiinţă şi Tehnică, Unitedmedia, Initiative.

Parteneri media:

calendarevenimente.ro, centruldepresă.ro, comunicatedepresă.ro, EmailWing, Good Food, grădiniţe.com, labucătărie.ro, HotNews, kidsnews.ro, MediaIQ, melc-codobelc.ro, prokid.ro, ştiripentrucopii.com.

Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

Informaţii suplimentare despre programe: Florentina Purdescu, şef birou Relaţii publice, marketing cultural şi programe educaţionale, e-mail: florentinap@antipa.ro , tel: 0729.074.127

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI