Prima pagină D:News

Un iluzionist israelian a "plutit" cinci ore în aer la Tel Aviv - VIDEO

Florin Badescu 03.25.2015 | ● Vizualizări: 7884
FOTO: YouTube     + zoom
Galerie foto (1)

Iluzionistul israelian Hezi Dean a realizat un număr spectaculos, marţi, la Tel Aviv, după ce a "plutit" timp de cinci ore la mare înălţime, sprijinindu-se într-o singură mână de zidul unui magazin local, informează Reuters.

Locuitorilor din Tel Aviv nu le-a venit să creadă atunci când au văzut, marţi, un bărbat care părea să "plutească" în aer, sprijinindu-se într-o singură mână de zidul unui magazin local. Iluzionistul Hezi Dean a petrecut astfel cinci ore în aer, în cadrul unui show care i-a impresionat pe numeroşii clienţi ai acelui magazin.

"Cred că acea mână (sprijinită de zid, n.r.) nu este mâna lui adevărată, e lipită de perete şi o parte a corpului său este ataşată de ea, iar el poate în acest fel să rămână în aer", a spus Ben Gur-Levi, unul dintre curioşii care s-au adunat la faţa locului pentru a asista la această cascadorie.



Sursă: YouTube

"Am văzut acest număr în trecut în mai multe oraşe din Anglia, executat nu doar de oameni care păreau agăţaţi de ziduri, ci şi de alţii care păreau agăţaţi de un stâlp, ca un coş de baschet. Foloseau un echipament special", a spus Haim Borozitki, un alt locuitor din Tel Aviv.

Nu este pentru prima dată când Hezi Dean i-a şocat pe rezidenţii din acest oraş israelian. În 2011, el a doborât un record de anduranţă care îi aparţinea magicianului american David Blaine, după ce a petrecut 35 de ore stând în picioare în vârful unui stâlp metalic, înalt cât o clădire cu nouă etaje, amplasat în Piaţa Rabinului din Tel Aviv.

În 2010 a petrecut 66 de ore în aceeaşi piaţă în interiorul unui cub uriaş de gheaţă.

Sursă: Mediafax