Prima pagină D:News

Cum a acţionat Camarila condusă de Elena Lupescu, amanta lui Carol al II-lea

Redactia Descopera.ro | 03.31.2015 | ● Vizualizări: 18690

Toţi regii României au avut Camarilă Regală, însă, de departe cea mai influentă a fost în timpul lui Carol al II-lea, fiind condusă de amanta sa, Elena Lupescu.

Una dintre cele mai bune radiofgrafii ale Camarile Regale le face Petre Ţurlea în volumul "Carol al II-lea şi camarila regală", apărut în anul 2010 la editura "Semne". Vă prezentăm mai jos câteva extrase din volum.

Elena Lupescu şi-a dat seama că impotriva sa, şi a Camarilei Regale in ansamblu, se manifestau ostilităţi deosebite. Oamenii politici, in bună parte, ii erau adversari; iar cei care nu o atacau o făceau numai din oportunism. Militarii, in majoritate, o plasau la baza tuturor relelor din România. Opinia publică românească, in totalitatea sa, o ura. Se putea baza deplin numai pe rege şi pe membrii Camarilei. De aceea a acţionat ca atât regele, cât şi Camarila să aibă puteri cât mai mari: regele să depăşească limitările constituţionale ale prerogativelor sale, ajungând până la dictatură; membrii Camarilei să ocupe posturile de control asupra intregii societăţi. In calea ţelurilor dominatoare ale Elenei Lupescu şi ale regelui stăteau partidele politice, Parlamentul, Constituţia. De aceea, s-a acţionat pentru modificarea Constituţiei in sensul acordării unor puteri depline regelui; pentru discreditarea Parlamentului; pentru discreditarea partidelor politice, fragmentarea şi, apoi, dizolvarea lor.

Spre infăptuirea tuturor acestor ţeluri s-au făcut paşi incepând chiar din 1930, atingerea lor deplină fiind obţinută in timpul Dictaturii Regale, 1938-1940. Atingerea celor trei ţeluri a insemnat distrugerea democraţiei in România, dar şi a capacităţii de rezistenţă in faţa previzibilelor ofensive externe. Blamabil este regele, dar şi Camarila condusă de Elena Lupescu. Blamabile sunt, insă, şi o parte a forţelor politice, care s-au manifestat in spiritul oportunismului politic. Cum, conform Constituţiei, un partid putea ajunge la Guvern - ţelul firesc al orcărui partid - doar dacă-l aducea regele, s-a putut remarca, din partea oamenilor politici, un fenomen aproape general: disocierea celor doi factori principali care acţionau pentru distrugerea regimului democratic - regele şi Camarila. Ultima era criticată, de către unii mai vehement, de către alţii mai in surdină; Carol, insă, era cel mai adesea considerat o victimă a Camarilei, trebuind acţionat pentru salvarea lui.



Pe măsura intăririi Camarilei, partidele aspirante la putere nu şi-au mai ingăduit nici acuzele in şoaptă la adresa ei; cu atât mai mult atunci când se aflau la Guvern. Şi chiar au inceput să-şi atenţioneze public liderii care, precum Iuliu Maniu, nu inţelegeau să inceteze atacurile impotriva Camarilei. Pe fondul păstrării constante a adversităţii opiniei publice faţă de Camarilă, redusă adesea, in conştiinţa populară, la Elena Lupescu, dinspre lumea politică critica venea doar din partea unor personalităţi izolate din cadrul partidelor mari, fără a exprima poziţia oficială a acestor partide; din partea unor partide mici, fără şansă de guvernare, care criticau Camarila in principal pentru a-şi creşte importanţa, pentru a fi luate in seamă, fiind gata ca, in schimbul renunţării la această poziţie, să fie cooptate la Guvern - cazurile Partidului Poporului şi Partidului Naţional Liberal georgist. Consecventă in lupta impotriva Camarilei a fost Mişcarea Legionară, şi aici, insă, fiind identificabil un moment de colaborare in 1934. Iar formaţiunile de extremă stângă se pronunţau egal impotriva regelui şi a Camarilei, propagând ideea revoluţiei republicane.

Regele Carol al II-lea şi Elena Lupescu

In ceea ce priveşte opinia publică românească, de repetat este constanta ostilitate a acesteia faţă de Camarilă, ostilitate tot mai intensă pe măsura acumulării, de către aceasta din urmă, a noi puteri şi bogăţii şi a afişării lor ostentative. Românii, insă, s-au cantonat cu incăpăţânare de ideea că regele nu era vinovat de acţiunile Camarilei, el insuşi fiind o victimă a acesteia. Majoritatea românilor au primit cu satisfacţie restauraţia. Şi, au refuzat să creadă că s-au inşelat, absolvindu-l pe rege de tot ce s-a intâmplat rău in România. Abia spre sfârşitul domniei sale, Carol şi-a pierdut din capitalul de simpatie de la inceputul acesteia; era, insă, privit şi la sfârşitul deceniului patru ca posibil salvator al graniţelor, in contextul războinic european; de aici aprobarea largă a Dictaturii Regale. In sfârşit, pierderile teritoriale din 1940 au intors definitiv opinia publică impotriva lui.

Două au fost planurile majore ale acţiunii Camarilei: cel politic şi cel economic; in strânsă dependenţă unul de altul. Dorinţa Camarilei era aceea de a aduce la Guvern partide şi persoane care să-i fie favorabile sau, cel puţin, din partea cărora să nu se aştepte la piedici in calea afacerilor oneroase. Cum increderea in oamenii politici, chiar cei mai maleabili, era relativă, Camarila a sprijinit tendinţele dictatoriale ale lui Carol, acesta fiind subordonat total şi iremediabil Elenei Lupescu; din partea regelui nu putea veni nici o surpriză, iar o dictatură a lui insemna o dictatură a Camarilei.

In epocă s-a considerat, atât in ţară, cât şi in străinătate, că Guvernul Iorga-Argetoianu, apreciat drept "Guvern al regelui", a fost ales şi din dorinţa specială a Elenei Lupescu de a ocoli marile partide - unul, P.N.Ţ., declarat deschis (in acel moment) ostil Camarilei, prin vocea chiar a preşedintelui său, Iuliu Maniu; iar celălalt P.N.L., prea recent adversar pe faţă al Restauraţiei. Propunerea iniţială, Guvern Nicolae Titulescu, a căzut tocmai din cauza adversităţii faţă de diplomat a Elenei Lupescu, adversitate ce va izbucni frecvent in anii următori.

Despre momentul Guvernului personal al regelui, condus in mod formal de Nicolae Iorga şi in practică de oamenii lui Carol, şi despre implicaţiile Camarilei conduse de Elena Lupescu, presa internaţională a scris mult. Ziarele greceşti din mai 1931 plasau România "intre fascism şi dictatură militară"; şi legau numele Elenei Lupescu de formarea Guvernului Iorga. Pe cale diplomatică, i s-au raportat ministrului de Externe Dimitrie Ghika "ecourile campaniei de presă dezlănţuită la Paris, cu privire la pretinsul rol jucat de d-na Magda Lupescu in rezolvarea crizei de guvern in România, precum şi asupra tendinţelor dictatoriale ale Majestăţii Sale". Mai multe legaţii ale României au publicat, in presă, dezminţiri. Cum centrul propagandei ostile de presă era Franţa, ministrul român la Paris, Dinu Cesianu - cunoscut ca foarte apropiat de Carol şi de Camarilă -, a avut rolul principal in acţiunea de contracarare, in acest scop, spre el fiind dirijate de la Bucureşti fonduri importante. Le găsim menţionate intr-o scrisoare-raport a lui Dinu Cesianu trimisă direct lui Carol pe 1 iulie 1931, cu ocolirea Ministerului de Externe, al cărui titular se arăta a fi mai apropiat de Nicolae Iorga decât de rege. Intervenţiile lui Dinu Cesianu pe lângă ziarele franceze produseseră "o mare schimbare" in bine. "Dar - se lamenta emitentul - , vai, ce luptă, ce emoţii zilnice şi câte piedici venite şi din ţară şi datorită venalităţii ziarelor franceze ajunsă la paroxism! Toate ţările au fonduri anume aici: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia etc. Numai noi, nu! De ce? Ca Măria Ta să fie sabotată in clipele grele? Nu e logic, nu e abil, nu e cu minte."

Campania ostilă din presa occidentală era intreţinută şi din România. Apoi, diverse materiale indreptate impotriva Camarilei erau confecţionate, la iniţiativa unor forţe interne, in străinătate, aduse şi răspândite in ţară. Conform unei note a Siguranţei, din 28 octombrie 1932, in anul respectiv se trimiseseră, prin plicuri inchise, tuturor celor care aveau adresele in cartea de telefon, diverse materiale de acest gen; intre ele, o acuarelă reprezentând-o pe Elena Lupescu cu coroană pe cap şi un măturoi in mână; Averescu şi Maniu i se inchinau. Mai apăreau "o mulţime de evrei perciunaţi", iar pe perete, intr-un tablou dominând scena, regele, căruia i se dăduseră trăsături semite. Siguranţa credea că iniţiativa acuarelei o avea Grupul de la "Universul", reproducerea fiind făcută la Viena. De asemenea, se credea a fi implicat şi ziarul londonez "Daily Mail", care "pare să fi luat in antepriză afacerea gazetărească".

Autorul raportului Siguranţei făcea şi legătura cu recenta campanie a principesei Elena: "Aceeaşi propagandă secretă, aceleaşi mari agitaţii mai ales că principesa Elena crede că a venit momentul să se răfuiască cu M.S. Regele." Se presupunea o iminentă căsătorie a lui Carol cu Elena Lupescu. Teama era exagerată: Elena Lupescu, inteligentă, nu avea in vedere o căsătorie cu Carol, conştientă că ar fi bruscat prea mult opinia publică românească, reacţiile putând fi majore. Nu inseamnă că nu ar fi dorit o atare căsătorie. Va ajunge la ea abia după abdicarea lui Carol, in 1947. Implicarea masivă a ziarului "Daily Mail" era consemnată şi intr-un raport al diplomatului român D.N. Ciotori, de la Legaţia României la Londra, la 25 octombrie 1932: ziarul menţionase că "toate clasele sociale cer ca doamna Elena Lupescu să inceteze relaţiile la Curte şi in societate". Adăuga şi că Biserica Ortodoxă a luat atitudine "impotriva pretinsei persoane".

Regele Carol al II-lea şi Elena Lupescu

Din aceeaşi zi datează şi telegrama transmisă de la Legaţia română din Paris, semnată Luculescu, anunţând că "New York Herald", ediţia franceză, dezminte impăcarea regelui Carol cu principesa Elena: "Legăturile cu d-na Lupescu sunt cauza pierderii popularităţii Suveranului. O impăcare ar fi privită cu satisfacţie, dar pare imposibilă". Un articol similar era şi in "Le Monde", dovadă a unei campanii coordonate impotriva Elenei Lupescu.

In 1933, presa greacă ajungea la ideea că, din cauza Elenei Lupescu, regele işi va pierde tronul, ea contribuind la nepopularitatea lui Carol. Ţara era cuprinsă de criză in toate domeniile iar regele "se ocupă mai mult de dragoste". In Polonia, abordarea subiectului Carol - Elena Lupescu - Camarila Regală nu a fost făcută doar in articole de ziar. La sfârşitul lui 1934 se va publica un volum sub titlul Marea dragoste a regelui Carol. Magda Lupescu şi Carol al II-lea, in Editura Universitară din Varşovia; il avea ca autor pe Stanislas Marski. Conţinutul a supărat autorităţile de la Bucureşti şi apariţia volumului a produs un adevărat incident diplomatic.

Sub semnătura lui Savel Rădulescu, ministru subsecretar de Stat la Ministerul Afacerilor Externe, şi a directorului E. Filotti, se va ordona lui Victor Cădere, ministrul României la Varşovia, să solicite autorităţilor poloneze scoaterea volumului din circulaţie. Cădere deja acţionase din propria iniţiativă: avusese o audienţă la ministrul polonez de Externe, Beck (pe 12 octombrie 1934), in timpul căreia protestase faţă de permiterea apariţiei unei lucrări cu titlu şi conţinut neagreat de autorităţile româneşti; "Beck - raporta Cădere - s-a arătat foarte surprins de apariţia broşurii şi a promis că va interveni pentru confiscarea ei". Ca urmare, Ministerul de Interne de la Varşovia a luat măsuri in consecinţă; probabil fără tragere de inimă, astfel incât cazul nu era incheiat nici in aprilie 1935. Şi regele Carol se arătase interesat şi intrigat, şi ceruse copii ale corespondenţei diplomatice pe această temă cu Legaţia de la Varşovia.

Concomitent, o serie de ziare occidentale, evreieşti, s-au constituit in susţinătoare ale Elenei Lupescu, considerând, ca de obicei, acţiunile impotriva ei drept acte antisemite; deseori se ajungea chiar la ameninţări impotriva României pe această temă. In aceste publicaţii, Elena Lupescu era prezentată laudativ, pentru că făcea cinste Poporului evreiesc şi ajuta Poporul român. Hersch Cherciman semna articolulul Magda Lupescu. O evreică care a dăruit Ţării Româneşti un rege, apărut in "Der Tag" (Ziua), New York. "Ea este - se scria - foarte bine iniţiată in politica Statului român. Ea ştie tot ce se petrece in culisele Palatului Regal"; cunoştea toate intrigile contra lui Carol; ii ştia pe toţi adversarii lui; şi, de aceea, ea l-a salvat. "Dânsa ştia că regele este prea slab pentru a invinge pe adversarii şi vrăjmaşii lui. Lui Carol ii lipseşte curajul şi caracterul. Oare este un motiv suficient ca vrăjmaşii lui Carol să iasă invingători? Patriotismul Magdei către România şi caracterul ei de oţel pentru adevăr şi dreptate n-au putut admite aşa ceva. Dacă Carol este intr-adevăr un caracter slab, atunci trebuie să fie intărit. Amorul ei pentru Carol impreună cu caracterul ei oţelit, il vor intări pe Carol!" Urma o redare melodramatică a exilului prinţului Carol, pentru că nu voise să renunţe la Elena Lupescu. Adversarii săi erau desemnaţi sub formulele injurioase "Clica regală" sau "Regina impreună cu clica ei". Au urmat clipe de dramatism, conflicte, răutăţi şi intrigi, bucurie şi spaimă. "Poporul intreg o admira pe Elena Lupescu, care s-a dovedit a-i fi superioară lui Carol in caracter şi inteligenţă." Ea s-a opus renunţării la tron "fiindcă era prea mare patrioată şi iubea prea mult pe Carol. Scopul şi dorinţa ei era ca iubitul ei să se inalţe cât mai sus prin amorul lor".

Când ofiţerii l-au chemat pe Carol la tron, Elena Lupescu l-a indemnat să accepte, pentru că, "patria noastră se află intr-o situaţie foarte critică. Magda incerca să-i insufle lui Carol sentimente patriotice. O femeie evreică a luptat pentru Tronul Patriei ei. Dorinţa ei era ca iubitul ei să domnească peste această ţară pe care o adoră cu atâta sfinţenie". La mulţimea de minciuni se adăuga incă una: după Restauraţie, Elena Lupescu a refuzat să se intoarcă in România, deşi Carol o chema repetat; a acceptat numai după ce acesta a anunţat-o că parăseşte Tronul: "Magda ştia cât de fericit se simte Poporul in prezenţa lui Carol şi cu domnia lui. Intreaga Ţară a inviat, comerţul işi reia activitatea, creditul in străinătate s-a intărit. In caz că renunţa Carol la Tron, Ţara urma să fie expusă la pieire. De aceea, Magda s-a intors in ţară".

Ajunsă in România, a devenit puterea din spatele Tronului, deşi nu alergase după putere. S-a ajuns ca in România toţi să tremure in faţa ei. "Poporul ştie prea bine că regele trăieşte cu iubita sa evreică, dar nimeni nu indrăzneşte să pronunţe o vorbă".

La imaginea de deplină moralitate a Elenei Lupescu ziarul adăuga şi faptul că a infirmat teama românilor că va umple Guvernul cu rudele sale: "Ea n-a permis rudelor să se apropie de ea, decât numai in ocaziile amicale, de curtenie. Nici familia ei proprie nu are privilegii deosebite. Un singur lucru a făcut Magda. Când se intâmpla un pogrom asupra populaţiei israelite, ori se pregătea, Magda intervenea la rege, pentru a fi inăbuşit, pentru care evreii români ii sunt recunăscători." Finalul articolului era apoteotic: Elena Lupescu "posedă intreaga politică mondială pe vârful degetelor ei. Ea cunoaşte pe toţi bărbaţii politici din Europa, toţi o admiră şi toţi tremură inaintea ei". Erau, evident, multe exagerări şi minciuni sfruntate. Dar trebuie constatat totuşi că acţiunile cuplului Carol - Elena Lupescu s-au dovedit a fi foarte iscusite, deşi malefice, ei manevrând cu succes lumea politică românească timp de zece ani.