Home » D:News » Moment istoric între SUA şi Cuba. Gestul făcut de preşedintele american Barack Obama

Moment istoric între SUA şi Cuba. Gestul făcut de preşedintele american Barack Obama

Publicat: 11.04.2015
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a dat mâna cu omologul său cubanez, Raul Castro, fiind prima întâlnire între cei doi din 1961, ambii participând la deschiderea Summitului Americilor, în Panama.

Odată cu deschiderea lucrărilor Summitului Americilor, a avut loc şi un moment istoric. Preşedintele SUA, Barack Obama, şi cel cubanez, Raul Castro, şi-au dat mână şi au stat de vorbă, această întrevedere fiind prima la un astfel de eveniment, din 1961, când relaţiile dintre cele două ţări au fost întrerupte.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a descris întâlnirea dintre cei doi ca o ”interacţiune informală, fără o conversaţie substanţială”.

De altfel, este pentru prima dată când Cuba este invitată să participe la acest eveniment. 

„Prezenţa aici, astăzi, a preşedintelui Cubei Raul Castro încarnează o dorinţă exprimată de numeroase ţări din regiune”, a spus secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Cei doi şi-au mai dat mâna şi la înmormântarea lui Nelson Mandela, în 2013.

Având în vedere relaţiile deterioritate dintre SUA şi Cuba, astfel de întrevederi şi de gesturi sunt paşi făcuţi pentru o colaborare între cele două state. Intenţia a fost anunţată anterior chiar de Barack Obama

SURSA: Huffington Post

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase