Prima pagină D:News

Vor să facă cea mai mare reţea de tramvaie din lume să meargă exclusiv cu energie solară. Proiectul de peste 50 de milioane de dolari din Australia - VIDEO

Corina Vârlan 05.25.2015 | ● Vizualizări: 2263
FOTO: YouTube     + zoom
Galerie foto (1)

O companie a transmis autorităţilor australiene o propunere îndrăzneaţă. Reprezentanţii săi vor să facă reţeaua de tramvaie din Melbourne să funcţioneze exclusiv cu energie solară în următorii câţiva ani.

Conform propunerii lor, reţeaua de transport public va funcţiona cu energia generată de două noi staţii cu panouri fotovoltaice amplasate în apropierea zonelor Swan Hill şi Mildura.

Împreună, cele două staţii ar putea avea capacitatea de a genera 80 de gigawaţi oră de electricitate pe an, deci energia necesară pentru funcţionarea acestei reţelei de tramvaie considerată a fi cea mai mare din lume.

Dacă planul va fi aprobat acesta ar putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 100.000 de tone pe an. În mod impresionant, proiectul nu ar creşte costurile transportului public în oraş.



Sursă: YouTube

Compania a investit deja 2,3 milioane de dolari în acest proiect şi vrea să mai dea alte 54,8 milioane de dolari pe el, dar aşteaptă să primească aprobarea autorităţilor şi implicit angajamentul regiei de transport public pentru achiziţia de energie solară pe următorii 20 de ani.

Sursă: Science Alert

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI