Home » D:News » Cel mai bătrân refugiat. Cum a ajuns un bărbat de 110 ani din Afganistan în Germania

Cel mai bătrân refugiat. Cum a ajuns un bărbat de 110 ani din Afganistan în Germania

Publicat: 30.09.2015
Un bărbat în vârstă de 110 ani a călătorit împreună cu familia sa timp de o lună, din Afganistan până în Bavaria. Informaţia furnizată de radioul Bayerische Rundfunk a fost confirmată miercuri de poliţia germană: o familie formată din reprezentaţii a patru generaţii a fost înregistrată la Passsau, scrie The Guardian. Potrivit sursei citate, acesta este cel mai bătrân refugiat ajuns în Europa.

Bătrânul, orb şi surd, a traversat miile de kilometri care despart ţara sa de Germania, alături de fiica lui în vârstă de 60 de ani şi de alţi nouă membri ai familiei. Bărbaţii care i-au însoţit l-au purtat pe braţe o parte a drumului, care, în total, a fost parcurs în aproape o lună. Familia a părăsit provincia afgană Baghlan după asasinarea de către talibani a trei dintre fiii bătrânului.

Numărul refugiaţilor care sosesc în Germania este încă mare, iar restabilirea controalelor la frontiere nu a reuşit mai mult decât să ţină sub control afluxul de imigranţi. Ministrul de Interne, Thomas de Maizière, a vorbit recent chiar despre un “record pentru luna septembrie”.

Citeşte aici continuarea!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord

28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului

Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete

Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie

Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi

Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani

Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!

Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?

Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european

Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații

O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi

Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia

Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea

Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU

Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift

Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei

Alergătorul român Alexandru Corneschi a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston

Mesajul codat al Ucigașului Zodiac, descifrat după 51 de ani