Prima pagină D:News

Cărtărescu: Fiecare dintre tinerii din Colectiv care au murit atât de îngrozitor şi de absurd ar fi putut fi copilul meu. Ar trebui să facem ceva împotriva nepăsării criminale a edililor noştri

Departamentul Life - Mediafax 11.01.2015 | ● Vizualizări: 5079

Mircea Cărtărescu spune că fiecare dintre tinerii care au murit atât de îngrozitor şi de absurd în tragedia din clubul Colectiv ar fi putut fi copilul lui, scriitorul precizând că Bucureştiul este o cursă de şoareci şi vor fi zeci de mii de victime la următorul cutremur major.

 "Îmi pare teribil, teribil de rău. Fiecare dintre tinerii care au murit atât de îngrozitor şi de absurd, ca şi cei răniţi şi desfiguraţi ar fi putut fi copilul meu. M-am dezmeticit greu, toată noaptea am fost ca amorţit, abia acum simt durere şi neputinţă. Nu e nimic de reparat. Nici o condamnare, nici o încriminare nu le va reda acelor copii viaţa şi sănătatea, nimic nu le va şterge din minte oroarea trăită. Nimic din ce putem noi face nu-i va consola pe părinţi. Bucureştiul e o cursă de şoarici. Vor fi zeci de mii de victime la următorul cutremur major. Măcar gândindu-ne la aceşti morţi deja contabilizaţi undeva (adică la noi şi la cei dragi nouă) ar trebui în următoarea perioadă să facem ceva împotriva nepăsării criminale a edililor noştri. Vina e a lor pentru tragedia de la Club Colectiv şi pentru cele ce mai urmează", a scris Mircea Cărtărescu, pe contul său oficial de pe Facebook.

În urma incendiului produs vineri seară în Clubul Colectiv din centrul Capitalei şi-au pierdut viaţa 29 de oameni, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi. La acest moment, 146 de persoane sunt internate la 12 spitale din Bucureşti.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat, duminică, că 80-90 de persoane din cele 146 care sunt spitalizate la acest moment în urma incendiului din Clubul Colectiv sunt în stare gravă sau critică.

"Ieri vorbeam de 35 de pacienţi în continuare în stare critică, din cei 146 de internaţi. Dar numărul pacineţilor în stare critică şi foarte gravă se apropie de 80 - 90", a mai spus ministrul Bănicioiu, prezent la Spitalul de Urgenţă Floreasca, precizând că un singur pacient din Spitalul de Arşi nu a fost încă identificat.

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI