Home » D:News » Agenţi patogeni vii la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

Agenţi patogeni vii la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

Publicat: 04.11.2015
Un studiu condus de Agenţia spaţială americană (NASA) a descoperit existenţa unor agenţi patogeni vii, dintre care unii legaţi de apariţia inflamaţiilor şi iritaţiilor pielii, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), relatează publicaţia britanică The Telegraph şi agenţia Xinhua.

„Acolo unde există oameni, există şi bacterii, chiar şi în spaţiu”, a indicat NASA într-o declaraţie, precizând că rezultatele se vor dovedi utile pentru monitorizarea curăţeniei de pe staţia spaţială.

Potrivit The Telegraph, analiza făcută de cercetătorii de la NASA unor mostre de praf colectate de pe ISS a arătat că o mare parte dintre agenţii patogeni de la bordul staţiei spaţiale aparţin grupului Actinobacteria, un tip de bacterie asociată cu pielea umană.

La bordul staţiei au mai fost descoperite alte două tipuri de agenţi patogeni — Corynebacterium şi Staphylococcus — relativ inofensivi pe Pământ, care pot conduce însă la infecţii, ce au drept rezultat inflamaţii sau iritaţii ale pielii. Cercetarea nu a analizat însă virulenţa acestora în medii închise sau riscul astronauţilor de a se infecta, precizează publicaţia britanică.

Rezultatele studiului au fost publicate marţi în publicaţia ştiinţifică Microbiome, potrivit Agerpres.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii

Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații

Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai

Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York

Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia

Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică

Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA

Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului

Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna

România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”

Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine

(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață

Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ

(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut

Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?

Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere

O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari

Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?