Home » D:News » Bancnote în valoare de 100.000 de euro pluteau pe Dunăre

Bancnote în valoare de 100.000 de euro pluteau pe Dunăre

Bancnote în valoare de 100.000 de euro pluteau pe Dunăre
Publicat: 08.12.2015
Aproximativ 100.000 de euro, în bancnote de 100 şi 500 de euro, au fost descoperite plutind pe Dunăre, în Viena, de către un trecător, informează BBC News online.

Poliţia din Austria investighează cum bancnote în valoare de mii de euro au ajuns să plutească pe Dunăre, în Viena.

Bancnotele au fost descoperite sâmbătă de un trecător aflat în zonă care a sărit în fluviu şi le-a adunat.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a precizat pentru BBC că suma recuperată este în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

Potrivit poliţiei, în zona din care au fost recuperate bancnotele nu a fost raportată nicio infracţiune, astfel că poliţia continuă să investigheze de unde au apărut bancnotele din fluviu.

Poliţia austriacă a anunţat iniţial că bancnotele de 500 şi 100 de euro ar fi contrafăcute, dar, ulterior, a admis posibilitatea că ar fi vorba de bancnote reale.

Trecătorii din zonă au observat, sâmbătă, un băiat în Dunăre şi, îngrijoraţi că ar putea fi vorba de un caz de sinucidere, au alertat autorităţile care au aflat că acesta doar intenţiona să colecteze bancnotele din fluviu.

În Austria, orice persoană care găseşte bani şi îi predă poliţiei are dreptul la 5-10% din sumă.

În cazul în care proprietarul sumei de bani descoperite în Dunăre nu este identificat într-un an, întreaga sumă va fi acordată băiatului.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase