Home » D:News » Misterul ce planează asupra mersului lui Putin a fost elucidat. Ce au aflat neurologii după ani de studiu. Totul a început la KGB

Misterul ce planează asupra mersului lui Putin a fost elucidat. Ce au aflat neurologii după ani de studiu. Totul a început la KGB

Misterul ce planează asupra mersului lui Putin a fost elucidat. Ce au aflat neurologii după ani de studiu. Totul a început la KGB
Publicat: 17.12.2015
Se credea că liderul rus ar fi suferit în trecut de poliomelită sau chiar ar fi avut un atac cerebral.

Specialiştii în ştiinţe neurologice studiază de ceva vreme o particularitate a posturii pe care o afişează preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Observaţiile acestora au fost făcute asupra modului în care Putin se deplasează, ţinând braţul drept nemişcat, în timp ce braţul stâng îl balansează pe lângă corp. Această particularitate a determinat specialiştii să creadă că liderul rus ar fi suferit în trecut de poliomelită sau chiar ar fi avut un atac cerebral.

Se pare că Putin nu ar fi avut de suferit de pe urma acestor afecţiuni. O echipă de neurologi olandezi din cadrul Universităţii din Nijmegen au realizat un studiu prin care demonstrează că antrenamentul pe care l-a efectuat Putin pentru a deveni agent KGB ar fi determinat apariţia comportamentului bizar pe care acesta îl are în timpul mersului. Mai precis, cercetătorii susţin că Vladimir Putin îşi ţine braţul drept nemişcat, deoarece aşa a fost antrenat de ofiţerii KGB, pentru a fi pregătit întodeauna să folosească arma pe care o avea la îndemână.

În mod normal, ne balansăm braţele pe lângă corp în timpul mersului pentru a ne menţine echilibrul. Faptul că unii dintre noi îşi balansează un singur braţ este mai mult decât neobişnuit. Acest comportament, susţin neurologii, ar reprezenta, de fapt, un indicator al apariţiei maladiei Parkinson.

Observaţiile făcute de specialişti asupra modului în care se deplasează Putin au început să fie făcute încă din momentul în care acesta şi-a făcut intrarea în viaţa publică. Pe parcursul cercetărilor s-a constatat că postura afişată de liderul rus a rămas neschimbată în timp. Prin urmare, el nu prezintă simptome ale maladiei Parkinson, pentru că aceasta se manifestă treptat.

Analizând comportamentul preşedintelui rus, oamenii de ştiinţă olandezi au ajuns la concluzia că acesta se află într-o formă fizică de invidiat, dat fiind faptul că are 63 de ani. Aceasta nu este o noutate, deoarece Vladimir Putin este cunoscut pentru faptul că are un stil de viaţă foarte sănătos.

Sursa: discovery.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu