Home » D:News » Apel către toţi românii care au de la părinţi, bunici şi străbunci scrisori de pe front, fotografii sau jurnale

Apel către toţi românii care au de la părinţi, bunici şi străbunci scrisori de pe front, fotografii sau jurnale

Apel către toţi românii care au de la părinţi, bunici şi străbunci scrisori de pe front, fotografii sau jurnale
Publicat: 18.12.2015
Muzeul Ţăranului Român (MŢR) caută mărturii despre persoane care au luat parte la Primul Război Mondial - scrisori, cărţi poştale, jurnale de front şi fotografii - pentru a le reuni într-un volum care va reflecta dramele acestui conflict.

„Aţi descoperit cumva pe acasă, păstrate în pod, în genţi, în dulapuri sau în sertarele biroului hârtii vechi, cum ar fi scrisori, cărţi poştale, jurnale de front sau fotografii ale înaintaşilor care au luat parte la Primul Război Mondial? Căutăm astfel de mărturii pentru a le reuni într-o lucrare care să redea atmosfera, trăirile şi omenescul de acum un secol şi care să ne aducă aminte de oamenii care au luat parte la acest conflict”, transmite Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti.

Potrivit instituţiei muzeale, în 2014, mai peste tot în lume, s-a comemorat începutul Primului Război Mondial, iar în 2016 se împlineşte un secol de la intrarea României în „Războiul cel Mare”.

Astfel, Muzeul Naţional al Ţăranului Român va publica un volum-martor care va pune laolaltă scrisori de la (şi către) cei aflaţi pe front, pasaje din jurnalele soldaţilor şi ofiţerilor, fotografii, cărţi poştale, mărturii din acea perioadă şi fragmente din presa vremii. „Nu va fi vorba de o abordare istorică, ci de o reflectare directă, cât mai puţin mediată, a dramelor războiului, ca şi cum am răsfoi pagini-oglindă în care s-au păstrat imprimate înscrisuri, chipuri, stări sufleteşti, iluzii, tragedii personale şi colective, fapte mici care au făcut istoria cea mare”, mai spune Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Instituţia precizează că „şuieratul gloanţelor şi al obuzelor, rănile, privaţiunile de tot felul, izolarea de familii, contactul direct cu moartea şi cu suferinţa, speranţele, dorul de cei dragi şi spaimele se diluează cumva, inevitabil, în paginile de istorie, în literatură ori în memoriile foştilor combatanţi”.

„Doar atunci, la timpul cel mai prezent, dimensiunea vieţii de pe front are o veridicitate şi o limpezime de netăgăduit. Tocmai de aceea, a reuni acum, la o sută de ani de la intrarea României în război, o parte din însemnările acelea vechi ar putea fi şansa de-a avea o imagine clară, autentică, asupra trăirilor şi a omenescului, altfel decât au reuşit să ne-o impună relatările, propaganda sau istoria oficială”, explică Muzeul Ţăranului.

Oricine doreşte să contribuie la această strângere de documente, care a început pe 15 decembrie şi va dura până la finalul anului viitor, are la dispoziţie pentru detalii telefonul 0754.218.789 şi adresa de e-mail [email protected].

„În vacanţa de iarnă, nu rataţi ocazia să-i întrebaţi pe părinţi, pe bunici, pe străbunici, despre înscrisuri sau fotografii din Primul Război Mondial”, îi îndeamnă Muzeul Ţăranului pe tinerii susţinători ai instituţiei.

Madalina Cerban, [email protected]

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?