Home » D:News » Omagiul inedit pe care norvegienii îl aduc lui David Bowie şi lui Lemmy Kilmister (Motörhead) – VIDEO

Omagiul inedit pe care norvegienii îl aduc lui David Bowie şi lui Lemmy Kilmister (Motörhead) – VIDEO

Omagiul inedit pe care norvegienii îl aduc lui David Bowie şi lui Lemmy Kilmister (Motörhead) – VIDEO
Publicat: 20.01.2016
Ideea aparţine reprezentanţilor primăriei din Oslo

Orologiul de pe faţada primăriei din Oslo a marcat trecerea timpului prin note muzicale, încă de la inaugurarea sa, în anul 1950. Dar, dat fiind faptul că în ultima perioadă ne-au părăsit artişti importanţi, autorităţile locale au decis să dea un alt scop orologiului, cel puţin pentru o vreme.

De acum înainte, orele 18:00 şi 19:00 vor fi marcate prin melodia Changes, lansată de David Bowie în anul 1971, respectiv prin piesa Electricity, apărută pe ultimul album lansat de Motörhead anul trecut, Bad Magic.

Ambele melodii au fost propuse pentru a omagia dispariţia soliştilor David Bowie şi Lemmy Kilmister, pe 10 ianuarie 2016, respectiv 28 decembrie 2015. Piesele vor fi auzite din cele 49 de clopote ale orologiului până pe data de 31 mai.

Autorităţile norvegiene au venit cu această idee, după ce au observat cât de afectaţi sunt locuitorii capitalei lor de moartea celor doi mari artişti. „Electricity reflectă o atitudine care se potriveşte perfect oraşului nostru. De asemenea, nu se punea problema să nu includem piesa Changes„, a declarat organista primăriei din Oslo, Laura Marie Rueslaatten Olseng.

Sursa: dangerousminds.net

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase