Home » D:News » Manuscrise digitalizate din Biblioteca Academiei Române, lansate online

Manuscrise digitalizate din Biblioteca Academiei Române, lansate online

Manuscrise digitalizate din Biblioteca Academiei Române, lansate online
Publicat: 29.01.2016
Câteva zeci de manuscrise din Biblioteca Academiei Române au fost digitalizate şi pot fi consultate, online, pe site-ul www.medievalia.com.ro, care a fost lansat în cadrul proiectului "Medievalia - Texte fundamentale ale culturii române medievale".

Site-ul proiectului „Medievalia – Texte fundamentale ale culturii române medievale” a fost lansat, joi, şi pune la dispoziţia publicului un corpus de 60 de manuscrise, din care 39 româneşti, 14 slave şi 7 greceşti, piese ale patrimoniului naţional dintre cele mai valoroase.

Acestea pot fi consultate şi cercetate integral şi sunt însoţite de descrieri codicologice, care includ informaţii esenţiale despre conţinut, autori, datare, organizarea pe caiete a manuscriselor, tipuri de hârtie (filigrane), însemnări de circulaţie şi provenienţă.

Proiectul a fost iniţiat şi coordonat de Asociaţia „Excelenţa prin Cultură”, în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române, potrivit paginii oficiale de Facebook a instituţiei.

Înfiinţată la 6 august 1867, la un an după fondarea Societaţii Academice Române, Biblioteca Academiei Române are misiunea de a aduna şi conserva în colecţiile sale fondul naţional de manuscrise şi tipărituri, ilustrând istoria şi cultura românească, precum şi istoria şi civilizaţia universală.

Fondurile sale se cifrează la peste 14 milioane de unităţi, dintre care 3.600.000 de monografii şi 5.300.000 de publicaţii seriale. De asemenea, Biblioteca Academiei Române este biblioteca depozitară a publicaţiilor ONU. În acelaşi timp, legatele şi donaţiile unor mari personalităţi au constituit o importantă sursă de îmbogăţire a fondurilor bibliotecii.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase