Home » D:News » Textul pe care puţini îl pot descifra. Dacă reuşeşti, înseamnă eşti foarte inteligent – FOTO

Textul pe care puţini îl pot descifra. Dacă reuşeşti, înseamnă eşti foarte inteligent – FOTO

Autor: Alin Motogna 02.11.2016
În trecut, primii internauţi erau familiarizaţi cu limbajul cunoscut sub numele de "leet speek" ("1337")

Deşi textul pe care îl vor prezenta circulă de ceva vreme pe internet, el continuă să stârnească atenţia celor care îl întâlnesc pentru prima dată. Despre următorul mesaj s-a spus că cei care îl pot descifra sunt foarte inteligenţi, chiar dacă multe voci afirmă că el nu este chiar atât de dificil de desluşit. O echipă de cercetători spanioli susţine, însă, primele opinii.

Conform specialiştilor, interpretând pasajele din text, la nivelul creierului nostru nu se activează secţiunea asociată cu citirea numerelor, ci aceea corespunzând literelor. Acest fenomen se datorează asemănării dintre forma pe care o au cele două tipuri de simboluri. „În timp ce citim, nu acordăm atenţie diferenţei dintre cifre şi litere, deoarece ne aşteptăm să le întâlnim doar pe cele din urmă”, a declarat cercetătorul Jon Andoni Duñabeitia.

Pe parcursul lecturării mesajului, cititorul poate asocia forma cifrelor întâlnite cu litere, în timp de doar câteva milisecunde. Această capacitate se datorează abilităţii creierului nostru de a trata numerele ca pe nişte litere, mai ales în cazul în care citim texte scrise de mână. „Pentru creier, ceea ce noi spunem că este o cifră într-un cuvânt este, de fapt, doar o literă scrisă mai ciudat”, a adăugat specialistul spaniol.

Foto: sciencealert.com

Textele de acest gen nu reprezintă o noutate. De exemplu, primii internauţi erau familiarizaţi cu limbajul cunoscut sub numele de „leet speek” („1337”), un alfabet alternativ folosit de comunităţile online pentru a evita detectarea mesajelor lor de motoarele de căutare. Un astfel de cod se foloseşte şi astăzi, în cazul e-mail-urilor care promovează unele produse, pentru a ocoli filtrele de spam.

Dat fiind faptul că tinerii din ziua de astăzi sunt obişnuiţi să folosească tehnoredactarea, textul de faţă nu li se va părea dificil. Pe de altă parte, dificultatea ar putea apărea în cazul persoanelor mai în vârstă, care s-au deprins cu scrisul de mână.

Sursa: sciencealert.com

Vă mai recomandăm şi: Cum a ajuns inima să simbolizeze dragostea?

                                             Turnul Eiffel, construcţia franţuzească bazată pe o tehnologie inventată în România – FOTO

                                             „Insula morţii”, locul unde oamenilor le este interzis să ajungă

 

Cele mai noi articole
Facebook a eliminat sute de conturi, grupuri și pagini ale unei mișcări extremiste
Facebook a eliminat sute de conturi, grupuri și pagini ale unei mișcări extremiste
Primul oraș din România în care nu mai există niciun caz de coronavirus
Primul oraș din România în care nu mai există niciun caz de coronavirus
O lege nouă lasă animalele exportate din România să se sufoce la temperaturi de peste 35 grade Celsius
O lege nouă lasă animalele exportate din România să se sufoce la temperaturi de peste 35 grade Celsius
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Tesla a depășit Toyota. Compania lui Elon Musk a devenit cel mai valoros producător auto din lume
Tesla a depășit Toyota. Compania lui Elon Musk a devenit cel mai valoros producător auto din lume
Contractul de vânzare al Palatului Reginei Maria din Mamaia, anulat de tribunal
Contractul de vânzare al Palatului Reginei Maria din Mamaia, anulat de tribunal
O universitate din România, primul loc din ierarhia națională a fizicii în clasamentul ShanghaiRanking’s Global Ranking
O universitate din România, primul loc din ierarhia națională a fizicii în clasamentul ShanghaiRanking’s Global ...
Hackerii au obținut un milion de dolari de o universitate care caută un leac pentru COVID-19
Hackerii au obținut un milion de dolari de o universitate care caută un leac pentru COVID-19
În premieră, oamenii de știință au reușit să vadă cum sunt eliminați din creier neuronii morți
În premieră, oamenii de știință au reușit să vadă cum sunt eliminați din creier neuronii morți
Brandurile în care românii au continuat să investească chiar și pe timp de pandemie
Brandurile în care românii au continuat să investească chiar și pe timp de pandemie
Cum gestionează mintea noastră valul de informații din mass-media
Cum gestionează mintea noastră valul de informații din mass-media
SUA a cumpărat aproape toate stocurile de Remdesivir din lume
SUA a cumpărat aproape toate stocurile de Remdesivir din lume
De ce va fi Xiaomi prima compania care vă stăpâni secretele vitezei 6G
De ce va fi Xiaomi prima compania care vă stăpâni secretele vitezei 6G
NASA: Modulul Crew Dragon generează mai multă energie decât se așteptau cercetătorii
NASA: Modulul Crew Dragon generează mai multă energie decât se așteptau cercetătorii
Medic de la Colentina: Infecția cu SARS-CoV-2 produce afecțiuni la nivelul tuturor organelor
Medic de la Colentina: Infecția cu SARS-CoV-2 produce afecțiuni la nivelul tuturor organelor
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. ”La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia”
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. ”La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi ...
Ce poate păți femeia care a rupt bujori de munte, specie protejată în România
Ce poate păți femeia care a rupt bujori de munte, specie protejată în România
Au început înscrierile la Universitatea din București pentru admiterea 2020
Au început înscrierile la Universitatea din București pentru admiterea 2020