Home » D:News » Ce se află în pădurea Baciu? Primul film despre fenomenele paranormale din pădurea bântuită din România – VIDEO

Ce se află în pădurea Baciu? Primul film despre fenomenele paranormale din pădurea bântuită din România – VIDEO

Publicat: 24.02.2016
Pădurea Hoia – Baciu se află la vestul municipiului Cluj-Napoca şi se întinde pe o suprafaţă de circa 300 de hectare.

O echipă de producţie din Cluj-Napoca, formată din videografi, fotografi şi jurnalişti, lucrează la realizarea primului film documentar turistic despre pădurea ”bântuită” Hoia – Baciu, cunoscută pentru fenomenele paranormale care au loc aici, trailerul acestuia fiind lansat miercuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Co-producătorul filmului, Laura Călugăr, a declarat, miercuri, coresponentului MEDIAFAX că documentarul va avea aproximativ o jumătate de oră, va fi narat de un fost prezentator britanic de la BBC şi va fi lansat în luna decembrie 2016.

”O echipă de producţie formată din videografi, fotografi şi jurnalişti lucrează la realizarea primului film documentar turistic despre pădurea bântuită Hoia – Baciu, cunoscută în întreaga lume pentru fenomenele paranormale care au loc aici, cum ar fi senzaţii de arsură pe piele, că eşti urmărit sau că auzi voci, pe care oamenii nu le pot explica. Filmul va dura aproximativ o jumătate de oră, este filmat full HD şi narat în engleză de fostul prezentatorul britanic de la BBC, Peter Baker. Documentarul va fi subtitrat în română, franceză, germană şi maghiară şi va finalizat spre sfârşitul anului, urmând să fie lansat în decembrie, de Saturnalii, care era o sărbătoare romană închinată zeului Saturn. Miercuri am lansat trailerul filmului, o avanpremieră cu imagini spectaculoase din pădure filmate atât ziua cât şi noaptea”, a spus Călugăr.

Potrivit acesteia, în cadrul filmului ”Pădurea Hoia – Baciu – adevăr sau legendă”, mai mulţi cercetători îşi vor expune punctele de vedere legate de fenomenele paranormale şi apariţiile înregistrate în Pădurea Hoia – Baciu, dar şi specialişti care vor oferi explicaţii ştiinţifice despre copacii încolăciţi şi cu forme ciudate din pădure.

”Filmul va fi vândut, ca suvenir, sub forma unui stick din lemn din Pădurea Hoia – Baciu, pus într-o cutie specială, cu un mesaj privind faptul că o parte din fondurile strânse vor fi folosite pentru ecologizarea pădurii şi pentru amplasarea de indicatoare turistice şi panouri informative. Transilvania este în acest an o destinaţie turistică  de top, conform Lonely Planet, iar turiştii străini sunt principalii amatori de astfel de filme”, a mai spus co-producătorul documentarului.

Pădurea Hoia – Baciu se află la vestul municipiului Cluj-Napoca şi se întinde pe o suprafaţă de circa 300 de hectare. Cercetători şi fotografi au constatat că aici se produc fenomene paranormale, de genul umbrelor, luminilor, siluetelor umanoide sau unor voci. De asemenea, aici se înregistrează anomalii magnetice, fluctuaţii ale câmpului electromagnetic, emisii infrasunet. În această pădure, în anul 1968, a fost fotografiat un OZN.

Cit

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase