Home » D:News » Cea mai preţioasă resursă de pe pământ. De ce poate fi una dintre cele mai bune investiţii

Cea mai preţioasă resursă de pe pământ. De ce poate fi una dintre cele mai bune investiţii

Cea mai preţioasă resursă de pe pământ. De ce poate fi una dintre cele mai bune investiţii
Publicat: 08.03.2016
Cea mai preţioasă resursă de pe pământ este apa, iar spre deosebire de petrol, pentru apă nu există variante alternative, tocmai de aceea, aceasta poate fi una dintre cele mai bune investiţii.

Eoin Fahy, economistul şef al Kleinwort Benson Investors, o firmă de investiţii din Dublin, şi-a făcut o carieră de succes investind în apă, scrie Business Magazin.

„Este evident. Apa este cea mai preţioasă resursă de pe pământ”, a spus Fahy.

Problema nu este faptul că nu există suficientă apă pe glob, ci faptul că nu este destulă apă potabilă pentru toată lumea. Doar 1% din apa de pe glob este consumată de oameni, potrivit agenţiei pentru protecţia mediului din Statele Unite. Construirea fabricilor de desalinizare, cele care transformă apa sărată în apă potabilă, este încă foarte scumpă.

Poluarea reprezintă altă cauză a scăderii stocului de apă potabilă. China este un punct fierbinte din punctul de vedere al disponibilităţii apei potabile. Jumătate din râurile şi lacurile ţării sunt poluate, iar majoritatea apei potabile vine din sudul ţări, dar în nord densitatea populaţiei este cea mai mare. Naţiunile Unite estimează că între 2014 şi 2050, nu mai puţin de 292 de milioane de oameni o să se mute în zonele urbane ale ţări. Pentru a rezolva infrastructura de apă a ţării, China ar trebui să cheltuiască trilioane de dolari, potrivit unui raport al companiei McKinsey.

Această problemă reprezintă şi o oportunitate de investiţie. „Modul cel mai simplu în care să faci bani ar fi să investeşti în companiile care sunt implicate în îmbunătăţirea calităţii apei”, a spus Fahy. „Dar şi investiţiile în companii care construiesc fabrici de desalinizare sau în companii care construiesc baraje sau centre de tratare a apei”, a adăugat el.

O altă metodă de a investi în apă este prin cumpărare. În Australia, investitorii pot cumpăra suprafeţe de apă, pe care le pot închiria altor companii care vor să folosească apa (de exemplu, companii din domeniul agriculturii).

„Lipsa apei potabile este una dintre cele mai mari probleme cu care ne vom confrunta în următorii 10-20 de ani”, a concluzionat Eoin Fahy, potrivit Business Magazin.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase