Home » D:News » Inteligenţa artificială atinge o nouă culme. Programul Google AlphaGo l-a învins pe legenda jocului Go, Lee Se-Dol, marcând o victorie istorică. VIDEO

Inteligenţa artificială atinge o nouă culme. Programul Google AlphaGo l-a învins pe legenda jocului Go, Lee Se-Dol, marcând o victorie istorică. VIDEO

Publicat: 09.03.2016
Un punct istoric tocmai a marcat domeniul inteligenţei artificiale: AlphaGo, un program dezvoltat de către unitatea DeepMind a Google, l-a învins pe legendarul jucător de Go, Lee Se-dol.
Programul a învins în prima partidă din cele 5 partide istorice care au loc la Seul, Coreea de Sud.
 
Lee s-a resemnat după aproximativ trei ore şi jumătate, cu 28 de minute şi 28 de secunde rămase pe ceas. Este pentru prima dată când un jucător profesionist de 9-dan a concurat cu un computer. Lee a concurat pentru un premiu de 1 milion de dolari.
 
Sursa foto: twitter
 
„Am fost foarte surprins”, a declarat Lee după meci. „Nu mă aşteptam să fiu învins. Dar nu m-am gândit că AlphaGo ar juca într-o manieră atât de perfectă”, a declarat Lee Se-dol.
 
Fondatorul DeepMind, Demis Hassabis şi-a exprimat „un mare respect pentru Lee Se-dol şi abilităţile sale uimitoare”, numind jocul „extrem de interesant” şi „foarte tensionat”. Liderul echipei, David Silver, a afirmat că: „jocul a fost unul uimitor, care a dus într-adevăr AlphaGo la limitele sale.”
 
Go este un vechi joc de table din China, care a fost mult timp considerat una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă inteligenţa artificială. Programul AlphaGo al DeepMind este cel mai avansat efort de a folosi un sistem complex de reţele neuronale profunde şi un sistem de învăţare. 
 
Sursa foto: twitter
 
„Nu regret că am acceptat această provocare. Sunt în stare de şoc, recunosc asta, dar ce-a fost a fost. M-am bucurat de acest joc şi îl aştept cu nerăbdare pe următorul. Cred că am eşuat la început, aşa că dacă aş avea o deschidere mai bună, aş fi capabil să cresc şansele mele de a câştiga”, a declarat Lee.
 
Lee se va confrunta din nou cu AlphaGo vineri, sâmbătă, duminică şi marţi. Meciurile pot fi urmărite LIVE aici.
 
„A fost un meci foarte tensionat astăzi. Când ne-am avântat în acest meci ne-am gândit că tot este posibil, la fel credem şi acum. Au mai rămas încă patru jocuri de parcus”, afirmă Hassabis.
 
Victoria AlphaGo este un moment colosal pentru inteligenţa artificială. 
 
Sursa: The Verge
 
Vă recomandăm şi aceste articole:
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase