Home » D:News » Persoanele care beau mai multă apă consumă mai puţin zahăr, sare şi grăsimi saturate

Persoanele care beau mai multă apă consumă mai puţin zahăr, sare şi grăsimi saturate

Persoanele care beau mai multă apă consumă mai puţin zahăr, sare şi grăsimi saturate
Publicat: 17.03.2016
Un nou studiu, publicat în Journal of Human Nutrition and Dietetics, a analizat obiceiurile de consum a mai mult 18.000 de adulţi pe o perioadă de şapte ani, observând că persoanele care au mărit cantitatea de apă consumată cu unul sau trei pahare pe zi, au consumat mai puţine calorii.

Participanţii la studiu au consumat zilnic în medie 2,157 de calorii (mai mult în cazul bărbaţilor, mai puţin în cel al femeilor) şi au băut aproximativ 4.2 pahare de apă plată zilnic, aproximativ 30% din totalul de apă necesar, scrie CSID. Reducerea caloriilor a dus la o scădere de 78 – 235 de grame de sare, 5-18 grame de zahăr şi 7 şi 21 grame de colesterol.

Reducerea numărului de calorii şi a cantităţii de sare, zahăr şi grăsimi, a fost mai mare la bărbaţi decât la femei, iar rezultatele au fost şi mai mari în cazul persoanelor în vârstă.

Există şi alte beneficii care vin odată cu un consum mărit de apă. De exemplu, un studiu din 2014 arată că hidratarea insuficientă are un impact asupra emoţiilor şi reacţiilor.

Dacă se măreşte cantitatea de apă consumată chiar şi cu numai 1%, se reduce totalul caloriilor consumate (cu 8,6 calorii în medie), dar şi cantitatea de zahăr, sare şi grăsimi saturate, conform CSID.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase