Prima pagină D:News

12 lucruri importante pe care trebuie să le ştii atunci când călătoreşti

Alexandra Necsoiu 05.19.2016 | ● Vizualizări: 2269

Multe persoane iubesc să călătorească, să viziteze noi locuri şi să le descopere secretele, dar există o mare diferenţă între turiştii cărora le place să-şi petreacă vacanţele în locuri exotice şi să se relaxeze şi între cei care călătoresc pentru a explora noi locuri, descoperind diferite culturi.

Acestea sunt 12 lucruri foarte importante pe care trebuie să le ştii atunci când vrei să călătoreşti, potrivit One.ro.



1. Aminteşte-ţi că locul pe care-l vizitezi este casa cuiva

Dacă un copil călătoreşte de mic, mai târziu, îi va fi foarte greu să facă diferenţa dintre a vizita Disneyland sau un oraş vechi, pentru că tot ce va vedea vor fi străini îmbrăcaţi în haine ciudate sau chiar amuzante. Aşa că, dacă alegi să călătoreşti cu copiii, povesteşte-i despre locurile în care veţi merge şi despre cultura oamenilor pe care îi va întâlni. Sau, cel puţin, încearcă să le explici că lumea este diversă, iar în această diversitate se regăseşte frumuseţea.

2. Documentează-te despre locul în care mergi

Bineînţeles, acest lucru nu înseamnă că va trebui să citeşti absolut toate informaţiile de pe Wikipedia, dar este necesar să cunoşti câteva aspecte foarte importante caracteristice zonei în care mergi.

3. Respectă cultura

Aşa cum am precizat mai devreme, lumea în care trăim este foarte diversă, iar acest lucru trebuie să-l avem mereu în minte când alegem să călătorim. De exemplu, unele culturi nu apreciază femeile care poartă pantaloni scurţi sau un decolteu adânc sau, în timpul mesei, pot mânca fără tacâmuri. Aşa că, trebuie să ţii cont de aceste aspecte, deoarece, până la urmă, tu eşti doar un vizitator care trebuie să arate puţin respect.

4. Înainte de a fotografia o persoană, cere-i permisiunea

Se pare că acesta este cel mai bun mod prin care îţi poţi arăta respectul faţă de oameni. În unele culturi, să fii fotografiat înseamnă să pierzi o mică bucăţică din sufletul tău, în timp ce în altele, după ce sunt fotografiaţi, se aşteaptă să fie plătiţi. Aşa că, nu fi ofensat dacă un dansator sau un călăreţ pe un animal exotic refuză să fie fotografiat.

5. Învaţă câteva fraze din limba lor

Chiar dacă-ţi este greu să le pronunţi, dă-ţi silinţa. În momentul în care te afli într-o ţară străină, nimic nu este mai teribil decât momentul în care ştii că nu poţi avea o comunicare elementară pentru că nu ştii niciun cuvânt în limba lor. În plus, nu trebuie să fii deloc ruşinat, deoarece localnicii vor aprecia eforturile pe care le faci pentru a spune “bună”, “te rog” sau “mulţumesc”.

6. Cunoaşte oameni noi

Cei care au o experienţă în privinţa călătoriilor ştiu că cel mai preţios lucru cu care se pot întoarce dintr-o ţară străină este prietenia. Şi, trebuie să recunoaştem că, oamenii care păstrează legătura cu noi sau care ne amintesc de călătoria pe care am făcut-o sunt unul dintre cele mai bune suveniruri. În plus, dacă te împrieteneşti cu un localnic ai şansa de a afla mult mai multe secrete şi poveşti din ţara respectivă, vei ajunge să cunoşti alţi localnici şi, dacă eşti norocos, vei avea şansa să vezi cele mai frumoase peisaje în care turiştii nu ajung pentru că niciun ghid nu le oferă ocazia.

7. Cazează-te la o familie

Uită de hotelurile scumpe. Acestea nu-ţi vor oferi niciodată posibilitatea de a vedea cum trăieşte o familie într-o anumită cultură şi care sunt tradiţiile şi obiceiurile. Pe lângă asta, vei avea ocazia să guşti şi din mâncarea gătită. Aşa că, stai la o familie pentru câteva zile şi vei vedea că, fără prea mult efort, vei cunoaşte locul în care te afli. Să nu uităm de faptul că te vei împrieteni cu o familie întreagă.

8. Încearcă mâncarea localnicilor

Probabil vei avea tendinţa să te duci la Starbucks sau Burger King, dar pentru a afla care sunt gusturile specifice fiecărei ţări, trebuie să încerci mâncărurile lor.

9. Ia totul pas cu pas

Una dintre cele mai mari diferenţe dintre un turist şi o persoană căreia îi place să călătorească ţine de misiunile fiecăruia. De exemplu, un turist se va grăbi să viziteze cât mai multe locuri, dar nu în adevăratul sens al cuvântului. Doar pentru că ai ajuns în faţa unui monument sau a unei clădiri foarte importante şi ai făcut câteva poze pentru Instagram sau orice alt site de socializare, nu înseamnă că ai vizitat. În schimb, o persoană iubitoare de noi experienţe, va savura fiecare moment şi va analiza totul în detaliu.

10. Încearcă să călătoreşti singur

În momentul în care alegi să călătoreşti cu un grup, vei fi nevoită să stai doar cu acel grup şi, în felul acesta, îţi va fi foarte greu să te alegi cu experienţe minunate. Pe lângă asta, pot apărea neînţelegeri legate de locurile pe care trebuie să le vizitaţi sau unde ar trebui să mâncaţi. Călătorind singur, vei avea posibilitatea de a putea observa frumuseţile din jur, dar mai ales, nu vei depinde de alte persoane.

11. Cele mai frumoase lucruri în lume sunt încă gratuite

Mergi pe străzile întortochiate ale oraşelor, caţără-te pe munţi, înoată în oceane şi nu uita că toate aceste sentimente pe care le vei căpăta vor fi cele mai frumoase şi sunt gratuite.

12. Foloseşte transportul în comun

Dacă nu ştii cum ar trebui să te comporţi sau ce ar trebui să faci, observă comportamentul localnicilor şi încearcă să faci ce fac şi ei. De exemplu, foloseşte transportul în comun pentru a putea ajunge la destinaţie. Este mult mai ieftin decât un taxi şi, pe lângă asta, poţi întâlni oameni foarte interesanţi.

Sursa: One.ro