Home » D:News » Ce s-a întâmplat cu broaştele ţestoase dintr-un canal din Craiova, protejate prin lege

Ce s-a întâmplat cu broaştele ţestoase dintr-un canal din Craiova, protejate prin lege

Ce s-a întâmplat cu broaştele ţestoase dintr-un canal din Craiova, protejate prin lege
Publicat: 26.05.2016
Autorităţile spun însă că nu era un habitat natural înregistrat.

Reprezentanţii ONG-urilor care se ocupă cu protecţia animalelor acuză că mai multe vieţuitoare, printre care şi broaşte ţestoase, au fost puse în pericol de casetarea unui canal colector din Craiova, unele fiind chiar îngropate de vii. Autorităţile spun însă că nu era un habitat natural înregistrat.

Vieţuitoarele s-ar fi adăpostit în canalul Corniţoiu, un canal colector din cauza căruia în zonă, de ani de zile, mirosea foarte urât, spun localnicii.

Administraţia locală a reuşit decolmatarea şi casetarea lui printr-un proiect cu o valoare de circa şase milioane de lei.

Lucrările se apropie de final, iar acum organizaţiile neguvernamentale care se ocupă cu protecţia animalelor au observat că în această zonă sunt mai multe animale şi acuză că unele dintre ele, broaşte ţestoase, dar şi pui de lişiţă, au fost îngropate de vii pe parcursul lucrărilor.

„Nu era o zonă înregistrată cu habitat natural, dar existau acolo vieţuitoare. Eu am vorbit la Comsiariatul General al Gărzii de Mediu şi un domn de acolo mi-a spus că Garda de Mediu trebuie în primul rând să meargă acolo şi urgent să aplice măsurile pentru gunoaiele care sunt acolo, apoi urgent să aplice măsuri pentru animalele care sunt acolo, ei sunt cei obligaţi să meargă la Primărie să le solicite avizele obţinute pentru această lucrare, ei sunt obligaţi să meargă la Agenţia de Mediu să verifice ce avize au eliberat. Poate că mai trebuiau şi alte avize. Agenţia de Mediu trebuia să pună în vedere Primăriei că acolo există comunităţile acestea de animale şi să le spună să ia măsuri. Nu au făcut lucrul acesta. Nu s-au interesat de vieţuitoare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Aurelia Loacă, reprezentanta Asociaţiei „Viaţa Animalelor”.

ONG-urile din Craiova ameninţă acum autorităţile locale cu plângeri penale.

„Prin avocatul nostru ne vom prezenta cu plângeri penale pentru abuz în serviciu. Acesta este un abuz în serviciu, când eşti sesizat să iei măsuri şi nu le iei. Trebuiau luate măsuri urgente. Nu este un stâlp de telegraf pe care să îl găseşti şi mâine acolo. Sunt animale vii, trebuia intervenit urgent. Trebuie făcut ceva să fie luate de acolo cele care mai trăiesc”, a mai precizat Aurelia Loacă, reprezentanta Asociaţiei „Viaţa Animalelor”.

Oficialii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj spun însă că avizul dat la începerea lucrărilor specifica şi obligaţia respectării legii privind protecţia naturii.

„Să facă plângeri penale, noi am dovedit că am scris treaba asta. Este în procedură să se atragă atenţia agentului economic, în scris, în autorizaţie să respecte legislaţia de protecţie a apelor, a solului, a subsolului şi privind protecţia naturii. La astfel de acorduri, avize, autorizaţii de mediu pentru aşa-zise lucrări industriale, fără a fi în arie protejată, acolo nu intervine nici măcar specialistul de la bio-diversitate”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Octavian Popa, responsabil relaţia cu mass-media în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj.

Garda de Mediu a fost, miercuri, în control la faţa locului. Tot ce a putut face a fost să pună în vedere constructorului ca, atunci când depistează vieţuitoare, să anunţe autorităţile pentru relocarea lor.

„Am atras atenţia constructorului dacă găseşte, unde se restrânge acum balta, să cheme reprezentanţii primăriei care răspund pe mediu şi de la Agenţia de Mediu şi ONG-urile şi împreună să le ia să le ducă fie în Grădina Botanică, lacul din Parcul Romanescu. Nu e vorba că ar fi intervenit cineva să distrugă un habitat natural în care se găsesc specii protejate. Era o zonă cu mirosuri greu de suportat pentru cetăţeni. Acolo putrezeau plantele, se mai duceau oamenii şi mai aruncau fel şi fel de deşeuri”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Gheorghe Călinoiu, comisar şef al Comisariatului Gărzii de Mediu Dolj.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, afirmă că acea zonă era un focar de infecţie şi trebuiau luate măsuri.

„Întreaga zonă era un focar de infecţie care putea da naştere foarte multor boli. De 25 de ani, poate şi mai bine, este o problemă nerezolvată a cartierului, cu miros pestilenţial în timpul verii şi nu numai. Acum deja nu mai miroase în zonă”, a precizat Vasilescu.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase