Home » D:News » Patru motive pentru care fetele nu ar trebui să audă de la mamele lor că sunt frumoase

Patru motive pentru care fetele nu ar trebui să audă de la mamele lor că sunt frumoase

Patru motive pentru care fetele nu ar trebui să audă de la mamele lor că sunt frumoase
Publicat: 04.07.2016
"Eşti atât de frumoasă!" reprezintă lauda pe care toţi părinţii o atribuie fiicelor, la un moment dat, în special mamele. Deşi bunele intenţii conduc la astfel de remarci, ele pot determina efecte nebănuite ulterior în viaţă pentru cele mici, notează The Guardian.

Poate părea evident, însă insuflarea fetelor, încă de la cele mai fragede vârste,a  ideii că aparenţa este primul lucru prin care se remarcă le transmite faptul că cea mai mare calitate a lor este felul în care arată. Nu este necesar ca părinţii să le reamintească cât de bine arată sau cât de mult le plac ţinutele lor. Într-o lume din ce în ce mai concentrată pe aspectul fizic, astfel de comentarii pot alimenta, o dată în plus, impresia că imaginea şi nu ceea ce spui şi cum spui este cel mai important.

În al doilea rând, astfel de laude pot atrage efecte negative în ceea ce priveşte abilitatea fetelor de a coopera cu diversitatea. Genul acesta de remarci pot induce ideea că oamenii se nasc cu un anumit aspect fizic, talent şi chiar inteligenţă. Dacă înaintează în viaţă cu credinţa că abilităţile sunt înnăscute sau ereditare, în momentul în care se vor lovi de dificultăţi şi provocări vor renunţa sau nu vor avea încredere să meargă mai departe, să experimenteze sau să îşi asume riscuri. 

În al treilea rând, primind astfel de comentarii inocente, în esenţa lor, fetele se pot gândi că încrederea în sine este legată de anumite atribute sau calităţi fizice. Acestea pot creşte apreciind frumuseţea mai presus de alte calităţi, precum independenţa şi capacitatea de a fi puternică indiferent de situaţie. Mai mult, astfel de aprecieri la adresa lor le pot determina, în anumite momente, să se scuze pentru alte calităţi pe care le deţin, pe lângă aspectul fizic. Când conectăm încrederea în sine de o resursă exterioară devine din ce în ce mai greu să ne repunem pe picioare în momente de cumpănă şi riscul de depresie creşte exponenţial. Acest lucru poate reduce nivelul determinării, mai târziu în viaţă.

În ultimul rând, mamele ar trebui să discute cu fiicele lor mai mult despre activităţile şi interesele lor şi ar trebui să le laude, întâi de toate, în privinţa personalităţii. Înainte de a le spune cum să se comporte, părinţii ar trebuie să le transmită aprecierea pe care o resimt faţă de deschiderea lor şi expresivitatea de care dau dovadă. 
 

Sursa: gandul.info

Vă mai recomandăm şi: Cât de eficientă este metoda ta de protecţie solară? Verifică-ţi zona dorsală

                                             Ce trebuie să ştiţi dacă faceţi sport pe caniculă

                                             Cum să faci faţă certurilor şi neînţelegerilor în cuplu

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase