Home » D:News » Invenţia care i-a adus înapoi pisica pierdută unei familii din Anglia, după trei ani

Invenţia care i-a adus înapoi pisica pierdută unei familii din Anglia, după trei ani

Publicat: 06.07.2016
O pisică dispărută în iulie 2013 dintr-un adăpost s-a întors la familia ei după trei ani. Stăpânii l-au lăsat pe Ollie într-un adăpost cât au fost plecaţi în vacanţă, însă atunci când s-au întors, nu şi-au mai găsit motanul.

Pisoiul a fost găsit graţie unui procedeu pe care sunt sfătuiţi să-l urmeze toţi cei care deţin câini sau pisici.

Motanul Ollie a dispărut de la adăpostul din Aberdeenshire în iulie 2013, unde fusese lăsat de stăpânii lui pentru perioada în care ei erau plecaţi în concediu. După căutări disperate, familia nu a mai sperat să-l recupereze vreodată, scrie Gândul

Ollie a fost găsit în satul St. Fergus, la doar 8 kilometri de Aberdeenshire după nici mai mult, nici mai puţin de trei ani. 

„Este incredibil! Noi am făcut afişe şi am continuat căutările timp de un an. Apoi am încercat să acceptăm faptul că l-am pierdut”, a declarat pentru BBC stăpâna lui Ollie, Adele Bailey. 

Finalul fericit se datorează unei organizaţii nonguvernamentale care a găsit motanul graţie microchip-ului pe care îl avea împlantat. Totuşi, chiar şi cei de la asociaţia respectivă au fost uimiţi să descopere că pisoiul salvat de ei era chiar Ollie. 

„Echipa noastră a fost uimită când şi-a dat seama că l-a găsit pe Ollie, pentru că nu ne-am aşteptat să-l mai găsim după atâta timp. Stăpânii au izbucnit în lacrimi când şi-au dat seama că l-au recuperat pe Ollie atunci când renunţaseră la orice speranţă”, a povestit Elizabeth Jones, coordonatorul ONG-ului. 

Reprezentanţii asociaţiilor de protecţie a animalelor amintesc cu această ocazie cât de importantă este microciparea animalelor de companie. Acest procedeu este simplu şi nu aduce niciun fel de suferinţă animalului. 

Sursa: Gândul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase