Home » D:News » Palatul Ştirbey este scos la vânzare

Palatul Ştirbey este scos la vânzare

Palatul Ştirbey este scos la vânzare
Publicat: 04.09.2016
Palatul Stirbey, proprietate aflată la 15 kilometri de Bucureşti, pe malul lacului Buftea, cu o suprafaţă de 24 de hectare, a fost scos la vânzare.

Domeniul este de vânzare în portofoliul nostru. Din câte ştiu, cei trei proprietari, persoane fizice, au dorit să vândă încă de la început acest domeniu. Vorbim despre o proprietate situată pe malul lacului Buftea, care are în interior un lac pe 1,4 ha şi o deschidere de 300 metri spre lacul Buftea, precum şi parcul de 20 de hectare care are arbori seculari. În domeniu sunt obiective din patrimoniul cultural naţional, Palatul Ştirbey, Palatul Mic şi Biserica, Poarta şi Turnul de Apă”, a declarat pentru MEDIAFAX Eduard Mircea Uzunov, preşedintele Regatta Estate.

Domeniul cuprinde şi construcţii noi, destinate evenimentelor pentru publicul larg, precum Sala Regina Maria, pe o suprafaţă de 1.000 mp, cu 400 de locuri de parcare, ridicată în 2008, sau Pavilionul de Vară, realizat în 2007. Potrivit lui Uzunov, statul român nu şi-a exercitat încă dreptul de preemţiune. ”De altfel, în niciuna dintre tranzacţiile cu monumente sau obiective din patrimoniul cultural-naţional nu şi-a exercitat acest drept. Motivul? Nu sunt bani”.

Surse din piaţa imobiliară au evaluat proprietatea la circa 20 de milioane de euro.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” dar SUA nu au și nici nu au avut vreodată dovezi
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” ...
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă din viața sa
Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea” perioadă ...
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Clipitul nu doar umezește ochii, dar și crește puterea semnalului vizual, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?
Test de cultură generală. Câte ore are o săptămână?
Cum ajung microplasticele din intestin spre alte organe?
Cum ajung microplasticele din intestin spre alte organe?
Un polonez a intrat în Cartea Recordurilor după ce a stat scufundat în gheață peste 4 ore
Un polonez a intrat în Cartea Recordurilor după ce a stat scufundat în gheață peste 4 ore