Home » D:News » Barack Obama a anunţat când vor putea ajunge oamenii pe Marte

Barack Obama a anunţat când vor putea ajunge oamenii pe Marte

Barack Obama a anunţat când vor putea ajunge oamenii pe Marte
Publicat: 13.10.2016
NASA mizează pe companii private precum SpaceX şi United Launch Alliance în planul de a trimite oameni pe Marte.

Oamenii vor ajunge pe Marte în anii 2030, afirmă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, criticat că ar fi deturnat fonduri de la misiuni spaţiale pentru cercetările pe tema contracarării încălzirii climatice, informează The Washington Times.

„Sunt bucuros să anunţ că am iniţiat colaborarea cu parteneri comerciali pentru a construi noi habitate, sustenabile pentru astronauţii care vor să se deplaseze în spaţiul cosmic”, a declarat Barack Obama într-un editorial publicat în cotidianul USA Today.

„Aceste misiuni ne vor învăţa cum pot trăi oamenii departe de Terra – un lucru de care avem nevoie pentru călătoriile îndelungate spre Marte”, a subliniat Obama.

Preşedintele SUA anticipează că oamenii vor putea ajunge pe Marte în anii 2030, „cu ambiţia ca într-o zi să poată rămâne acolo pe termen lung”.

Atât congresmeni republicani, cât şi democraţi au criticat Administraţia Barack Obama pentru că a permis Chinei să obţină avansul în domeniul explorării spaţiale.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase